Life

9 mai 1877 – Proclamarea Independenței de Stat a României. Cine ne-a transformat în colonie?

La 9 Mai 1877, Adunarea Deputaţilor a proclamat independenţa de stat a ţării. În faţa Adunării, Mihail Kogălniceanu, ministrul de Externe, declara: “Suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare…, suntem o naţiune liberă şi independentă”. Proclamarea independenţei naţionale şi înlăturarea raporturilor de vasalitate s-a făcut prin declararea stării de război între România şi Poarta Otomană. Intrată în război, în primăvara lui 1877, armata română a triumfat pe câmpul de luptă, cucerind pe rând redutele otomane de la Plevna, Griviţa, Opanez, Smârdan, Vidin.independenta-de-stat-a-romaniei1

A doua zi, pe 10 mai, actul a fost semnat de Carol I şi a căpătat putere de lege. În iunie 1877 a început războiul ruso-româno-otoman pe două fronturi, unul în Balcani şi altul în Caucaz. Alături de armata rusă din Balcani au luptat armata română, sârbii, muntenegrenii şi bulgarii. În bătăliile de la Plevna şi Griviţa tupele române, conduse de Regele Carol I, s-au comportat admirabil, iar cucerirea Vidinului a încheiat participarea victorioasă a armatei române la Războiul de Independență. Armata română și-a făcut intrarea triumfală pe Podul Mogoşoaiei din București pe 8 octombrie 1878. s560x316_10mai1877Acum cuvântul independență parcă a rămas doar scris pe o foaie de hârtie. Ca un exemplu avem masurile de austeritate care au fost testate in România în 2010, cand masurile au fost impuse de FMI și UE prin Palatul Cotroceni în urma unor decizii brutal anti-democratice. Acestea au dus la dublarea șomajului, distrugerea a sute de afaceri mici înghețarea creditării, aruncarea a mii de oameni în sărăcie. „O ţară, indiferent de numele ei, dacă pierde controlul asupra economiei, devine colonie. Că vrem noi să îi zicem aşa sau nu… asta e altă problemă. Rulajul banului este esenţial, cu trei puncte. Resursele, energia şi băncile. În măsura în care pierzi aceste puncte, devii o colonie. România le-a pierdut. Se adaugă foarte multe lucruri la noi. Nu mai avem control în comerţ. Bruma de industrie care a mai rămas nu este în mâini româneşti”, a analistul economic, Ilie afirmat Şerbănescu. tratatul-de-la-berlin_18387500La ora actuală, tot mai multe voci acuză că România nu mai este condusă de la București, ci tocmai de la Bruxelles. Acuzele s-au accentuat mai ales după venirea acestui Guvern tehnocrat care ia măsuri care nasc multe semne de întrebare. Senatorul Ioan Ghișe consideră că Guvernul tehnocrat nu are deloc intenții bune referitor la soarta românilor. Oficialul apreciază că Executivului i se dictează ce are de făcut, mai exact, să țină în sărăcie populația. Proclamarea-Unirii“Misiunea acestui guvern nu este să crească salariile sau să absorbim fonduri europene. Este exact invers. Și Guvernul Său asta exact face. Este un sabotaj uriaș la adresa siguranței naționale. Acest Guvern a fost pus de cele doua partide mari (PNL – PSD) ca să-l facă de râs. Așa că în anul electoral nu răspunde PSD și PNL pentru că ei au votat Guvernul dar în același timp sunt împotriva lui și răspund tehnocrații care sunt în concediu și pleacă în noiembrie”, a spus senatorul Ioan Ghișe.independenta

În urmă cu două săptămâni, analistul economic Radu Soviani a prezentat câteva cifre care arată “performanțele” tehnocraților lui Cioloș. În urma unei analize făcute de Soviani, situația este mai rea decât ne-am aștepta, dar despre ea, tehnocrații nu au suflat un cuvânt. Iar situația fondurilor europene confirmă ipoteza senatorului Ioan Ghișe.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

To Top