News

Agenții CIA se plângeau de metodele de tortură – raport

Agenți CIA au tras un semnal de alarmă la nivel intern cu privire la tortura practicată de agenția de informații a SUA după atentatele de la 11 septembrie 2001, potrivit documentelor publicate marți de agenție, relatează AFP. Acest raport a provocat o undă de șoc în întreaga lume. hqdefault

‘În această dimineață am informat’ centrul antiterorist al CIA (CTC) că ‘nu voi mai avea legătură în niciun fel cu programul de interogatorii, din cauza rezervelor mele serioase‘ în ceea ce privește acest program, a scris într-un mesaj intern, pe 22 ianuarie 2003, un agent al CIA. Un alt agent spunea: ‘Ne îndreptăm spre pieire, și am de gând să fug înainte de a se întâmpla acest lucru’. Aceste mesaje fac parte dintr-o serie de 50 de documente pe care CIA a fost obligată să le publice în conformitate cu legislația SUA privind accesul la informațiile de interes public (FOIA). Asociația americană pentru apărarea libertăților civile (ACLU) a depus un recurs care a obligat CIA să publice aceste documente, menționate în raportul privind tortura al Senatului SUA din decembrie 2014. torturebigMai mult, șeful serviciului medical al agenției (OMS), pune sub semnul întrebării valoarea informațiilor furnizate în timpul simulării de înec la care a fost supus Abu Zoubaydah, primul presupus membru influent al organizației Al-Qaida capturat de americani după 11 septembrie. ‘Un psiholog care a participat la interogatorii a afirmat că simularea înecului a permis stabilirea faptului că Abu Zubaydah nu avea alte informații privind atentate iminente — o justificare creativă, însă redundantă„, a afirmat șeful OMS.cia-torture-practices

Directorul CIA, John Brennan, a recunoscut într-o conferință de presă că unii agenți au folosit metode ‘respingătoare’ pentru a-i face pe prizonieri să mărturisească. Printre documentele publicate, un raport din iunie 2004 al Inspectorului general al CIA își exprima îngrijorările în legătură cu situația din cadrul agenției. ‘Un anumit număr de ofițeri de diferite grade (…) și-au exprimat îngrijorarea că vor face la un moment dat obiectul unor urmăriri judiciare în SUA sau în străinătate’, se precizează în raport, scris cu patru ani înainte ca administrația americană să recunoască public folosirea torturii.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

To Top

Distribuiti

Daca ti-a placut acest articol, da-i share , pentru ca si prietenii tai sa citeasca

Shares