News

ALERTĂ METEO – Închideți geamurile! Vine VIJELIA! Vezi zonele vizate

Vremea de toamnă pare să înceapă să se arate. Mai exact, ploile și vijeliile se extind duminică în toată țara, potrivit informării ANM. O informare meteo de ploi și vijelii, valabilă de sâmbătă seara și până luni la ora 18, a fost emisă de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

În intervalul menţionat, instabilitatea atmosferică se va accentua treptat în majoritatea zonelor, începând din vest. Vor fi descărcări electrice frecvente, averse torenţiale, pe arii restrânse grindină şi intensificări ale vântului ce pot lua aspect de vijelie.

Meteorologii au emis o atenţionare cod galben de ploi valabilă pentru nordul, centrul şi sudul ţării. Astfel, în Oltenia, Transilvania, local în Muntenia şi nordul Moldovei, precum şi la munte vor fi ploi torenţiale şi vijelii, iar cantităţile vor depăşi pe arii extinse 25 l/mp şi izolat 40,50 l/mp.

Atenţionarea intră în vigoare duminică, la ora 15.00, fiind valabilă până luni, la ora 3.00.

Totodată, meteorologii au emis o informare de ploi valabilă de duminică, ora 10.00, până luni, ora 9.00, fiind anunţate perioade cu instabilitate atmosferică accentuată şi ploi însemnate cantitativ în sudul, centrul şi nordul ţării, precum şi în zonele de deal şi de munte.

Vor fi descărcări electrice frecvente, averse, izolat grindină şi intensificări ale vântului ce pot lua aspect de vijelie. În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi local 20 l/mp şi pe arii restrânse 30 l/mp. În noaptea de duminică spre luni (3/4 septembrie) aria precipitaţiilor se va restrânge treptat spre regiunile nordice.

To Top