Life

Analiză CRUNTĂ. PNL – spre dezintegrare prin prostie. Un partid care riscă să devină ISTORIE

PNL-ul de azi a ajuns o adevărată caricatură. Fără pic de misogonism, aș spune „o caricatură cu femei”. E adevărat, penelul (PeNeL-ul) îl ține o mână de bărbat, dar chipurile din pânză care fac, grotesc, elogiul batjocoririi electoratului, sunt de femei. Iar culmea contrastului și a disimulării este că aceste chipuri feminine care iradiază ipocrizie au fost alese să fie chiar plăcute (dacă ne limităm la trăsături). Răul, cu alte cuvinte, nu a vrut să apeleze la urât! A tinut morțiș să fie recunoscut prin meritele sale intrinsece, mai presus de aparențe.

Să ne amintim: o vreme a fost Alina Gorghiu. Apoi a urmat Raluca Turcan. Aparițiile lor televizate s-au dovedit, de fiecare dată, adevărate demonstrații de anticomunicare. După care PNL-ul mai pierdea câteva sute, dacă nu mii de susținători. Ce le detașa la impopularitate pe cele două drăguțe doamne era renunțarea lor deliberată la  pudoare, atunci când încercau să transmită, cu orice preț, punctajul stabilit de partid. Practicau o formă de ridicare a fustelor în cap care, departe de a transmite feminitate și speranță, declanșa, mai degrabă, alarmele antifurt.

De ceva timp, acestui fatidic (pentru PNL) duo feminin i s-a mai adăugat, în caricatură, și o a treia killeriță plină de avânt: doamna deputat PNL Hildegard Brandl. Și dânsa, cu o figură luminoasă, cu un zâmbet împlinit, creează, cu ajutorul unui discurs catastrofal, contrastul ideal pentru alungarea alegătorilor peneliști, atâția câți or mai fi rămas după campaniile dezlănțuite ale doamnelor Gorghiu și Turcan.

Spre deosebire de retorica folosită de acestea două din urmă, care, totuși, se ajutau în exprimarea lor ipocrită de o limbă română curățică, doamna Brandl probează un soi de frivolitate dezinvoltă în modul de  a-și formula argumentele. Nu doar că stâlcește cuvinte și acorduri gramaticale (aici poate avea scuza vorbirii, multă vreme, a altei limbi), dar este total dezinhibată în a spune prostii atunci când spontaneitatea întârzie să o ajute.

Nu voi da acum exemple concrete de „perle” din discursul doamnei Brandl dar îi invit pe cei care nu mă cred să vizioneze (dacă au nervi) prestația dânsei (aici) din emisiunea Sinteza Zilei de aseară. Vor înțelege, sunt sigur, de ce am intitulat acest articol „PNL – spre dezintegrare prin prostie”. Întregul text pe conteledesaintgermain.ro.

To Top