News

Anca Dragu, declaraţie stupefiantă pe final de mandat

anca-dragu

După ce la început de mandat, ministrul Finanţelor, Anca Dragu, i-a trimis pe români să muncească pe 2 lei, aceasta face încă o declaraţie stupefiantă. Dragu spune că românii simt în buzunare creşterea economică şi chiar au apucat să pună mai mulţi bani „la saltea”.

„Creșterea economică de 4,9% din primele nouă luni ale anului este cea mai mare din Uniunea Europeană. Acest avans este important având în vedere procesul de convergență, de creștere a nivelului de trai, către țările Uniunii Europene. Această creștere s-a simțit și în buzunarul românilor, având în vedere creșterea veniturilor care a făcut loc avansului consumului cât și a economisirii”, a explicat Anca Dragu.

În opinia sa, avansul economisirii arată și existența unor venituri suplimentare, dar și încredere în economie. Potrivit datelor prezentate de aceasta, veniturile lunare ale gospodăriilor au crescut, la șase luni, cu 12%, iar economiile cu 430 de lei lunar.

La finalul anului trecut, noul Ministru de Finanțe, Anca Dragu, anunța că Guvernul va îngheța măsura creșterii salariului minim pe economie, pentru că ar afecta „competitivitatea României”. De asemenea, același ministru al finanțelor afirma că în alte țări, precum Brazilia, India sau Africa de Sud „sunt săraci și mulți și toți știu să facă câte ceva pe doi lei, fac ceva ce românul nu mai face de ceva vreme”.
În același timp, atunci Guvernul României a oferit ajutoare de stat în valoare de peste 83 de milioane de euro către opt multinaționale, printre care Bosch Rexroth, Robert Bosch, Automobile Dacia, Leoni Wiring Systems sau Airbus Helicopter.
Experții consultați de ActiveNews arată că suma de 83 de milioane de euro putea fi folosită de statul român pentru a ajuta la pornirea a zeci de mii de IMM-uri sau microîntreprinderi. Guvernul preferă însă să finanțeze multinaționale care oferă locuri de muncă pentru persoane fără studii superioare.
loading...
To Top

Distribuiti

Daca ti-a placut acest articol, da-i share , pentru ca si prietenii tai sa citeasca

Shares