News

S-a hotărât! Bogdan Olteanu, din vârful BNR în arest la domiciliu

Viceguvernatorul BNR Bogdan Olteanu a fost arestat la domiciliu. Astfel, acesta ajunge în numai o zi, de la poziția de viceguvernator la cea de acuzat de corupție.

Olteanu fost adus, vineri, la ora 15:00, la Inalta Curte de Casatie si Justitie pentru a fi prezentat instantei cu propunere de arestare preventiva in dosarul in care este acuzat ca ar fi primit un milion de euro si sprijin electoral de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vintu, in schimbul efectuarii de demersuri pe langa membrii Guvernului Romaniei pentru numirea guvernatorului Deltei Dunarii.

Potrivit Agerpres, Bogdan Olteanu a recunoscut ca a discutat in 2008 cu Calin Popescu-Tariceanu despre numirea lui Liviu Mihaiu in functia de guvernator al Deltei Dunarii, insa a sustinut ca a facut acest lucru din convingere, nu in schimbul unor foloase materiale pe care le-ar fi primit de la Sorin Ovidiu Vintu – potrivit informatiilor din referatul prin care procurorii DNA cer arestarea preventiva a viceguvernatorului Bancii Nationale a Romaniei.

Conform sursei citate, Olteanu a recunoscut si faptul ca in anul 2008 a avut periodic intalniri cu Sorin Ovidiu Vintu, care i-a cerut sa-l sustina pe Liviu Mihaiu, iar solicitarea omului de afaceria coincis cu propriile sale opinii asupra persoanei care ar fi trebuit numita in functia de guvernator al Deltei Dunarii.

La randul sau, Sorin Ovidiu Vintu a recunoscut savarsirea faptelor, dar a sustinut ca Bogdan Olteanu i-a cerut doua milioane de euro in schimbul numirii lui Liviu Mihaiu, un milion fiind in interes personal.

Potrivit referatului DNA, solicitarea privind numirea lui Liviu Mihaiu ar fi fost facuta de Sorin Ovidiu Vintu in iulie 2008, pe o ambarcatiune a sa din Delta Dunarii, unde Bogdan Olteanu a fost transportat cu un elicopter pus la dispozitie de omul de afaceri. In cadrul intalnirii la care a asistat si un apropiat al lui Vintu, Olteanu ar fi cerut un milion de euro in schimbul influentei pe care urma sa o exercite asupra prim-ministrului.

Ulterior, cu doua zile inainte de numirea oficiala, Bogdan Olteanu a anuntat in premiera la o emisiune a unui post de televiziune ca Liviu Mihaiu va fi guvernator al Deltei Dunarii. Anuntul a fost interpretat de anchetatori ca fiind un mesaj catre Vintu ca si-a indeplinit promisiunea.

Din referat mai reiese ca Sorin Ovidiu Vintu a inceput demersurile pentru numirea lui Liviu Mihaiu la conducerea Administratiei Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii in vara anului 2008 din interes economic, avand in vedere ca o parte din proprietatile sale imobiliare se aflau in acea zona. In plus, omul de afaceri isi exprimase intentia de a transforma Delta Dunarii intr-o destinatie turistica exclusivista, materializarea planurilor sale depinzand de cel care conducea rezervatia si putea autoriza unele categorii de activitati economice care puteau fi desfasurate in acel areal.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

To Top