Externe

Armenia aprobă instalarea unor capacităţi militare ruse: Vom obține date de recunoaștere

Armenia aprobă instalarea unor capacităţi militare ruse. Decizia a fost bătută în cuie de Parlamentul Armeniei care a ratificat, joi, 30 iunie, acordul cu Rusia. Capabilităţile militare ruse vor fi foarte aproape de frontiera Turciei, stat membru al Alianţei Nord-Atlantice.

„Sistemul ne va permite să obţinem date de recunoaştere, în scopul contracarării ameninţărilor adversarilor. Nu avem un partener mai de încredere decât Rusia în acest domeniu”, a declarat Seyran Ohanyan, ministrul armean al Apărării. Oficiali armeni au declarat, conform site-ului agenţiei Reuters, că acordul va permite instalarea pe teritoriul Armeniei a unei serii de capabilităţi militare ruse de protecţie aeriană, inclusiv a unor avioane multirol.marea neagra nato 2

Acordul dintre Rusia şi Armenia a fost semnat în decembrie 2015, la puţin timp după deteriorarea relaţiilor dintre Moscova şi Ankara după ce armata turcă a doborât un avion militar rus. Rusia protejează spaţiul aerian armean din anii 1990. Avioane ruse şi militari se află deja pe teritoriul Armeniei. Noul sistem antiaerian nu va proteja enclava Nagorno-Karabah, aflată în centrul unei dispute între Armenia şi Azerbaidjan.

Cu toate acestea, președintele rus, Vladimir Putin, a declarat tot astăzi că țara sa nu se va lăsa atrasă în ‘frenezia militaristă’ spre care o împinge NATO, dar a susținut că va găsi răspunsurile adecvate pentru garantarea securității sale într-o lume ‘tot mai imprevizibilă’.150225204241-aman-amanpour-peskov-putin-exlarge-169

‘Alianța (atlantică) caută în comportamentul Rusiei nu doar să-și confirme legitimitatea și utilitatea existenței, dar face și pași reali către confruntarea cu noi. Nu avem intenția să cădem în frenezia militaristă ‘, a subliniat liderul de la Kremlin, menționând totuși că Rusia știe cum să reacționeze în mod adecvat și este ceea ce va face în viitor.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

To Top