Socant

Artă urbană: 3.200 de oameni s-au dezbrăcat şi s-au pictat. Video

Mii de oameni s-au dezbrăcat şi s-au vopsit în patru nuanţe de albastru pentru a sărbători relaţia oraşului britanic Hull cu marea. 3.200 de oameni s-au pictat cu nuanţe de albastru înainte ca fotograful american Spencer Tunick să îi imortalizeze, duminică.

Lucrarea se numeşte „Sea of Hull/ Marea din Hull” şi a fost comandată de Galeria Ferens Art pentru a marca evenimentul de anul viitor când oraşul Hull va fi numit Oraşul culturii din Marea Britanie, informează The Guardian.

Oamenii au fost direcţionaţi să stea în anumite poziţii cu ajutorul instrucţiunilor venite de la megafon din partea asistenţilor lui Tunick, în cadrul unei sesiuni foto care a durat trei ore.

Tunick a declarat că legătura dintre corpul uman şi modul în care acesta se integrează în spaţiul public i-a inspirat lucrarea: “Trupul natural, moale, vulnerabil care se suprapune lumii de beton – crează o dinamică care mă interesează”, a spus acesta.

Mulţimea de oameni albaştri a fost şi o reprezentare a creşterii nivelului maritim cauzat de schimbările climatice, a mai declarat Tunick: “Este ideea că trupurile şi oamenii inundă străzile. Este extrem de surprinzător să vezi cât de mulţi oameni maturi au participat, inclusiv cei cu probleme locomotorii – în scaune cu rotile, cârje. Au avut răbdare, am avut şi tineri şi bătrâni şi le sunt extrem de recunoscător.”

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

To Top

Distribuiti

Daca ti-a placut acest articol, da-i share , pentru ca si prietenii tai sa citeasca

Shares