Life

Asta este Europa! Germania are grijă de refugiați, dar taie ajutoarele sociale pentru români

Germania vrea să limiteze drastic ajutoarele sociale pentru imigranții veniți din alte țări ale Uniunii Europene (UE). Este a doua țară care face acest lucru, după Marea Britanie. Cei vizați sunt cetățenii din țările Europei Centrale și de Est, inclusiv România și Bulgaria. Aceste măsuri trebuie să mai fie adoptate de Consiliul de miniștri și validate de parlamentari.romani in germania ajutoare sociale

Cei care vor fi în viitorul apropiat excluși de la ajutoarele sociale vor putea pretinde, cu toate acestea, o alocație tranzitorie de o lună, acordată o singură dată și destinată să acopere cheltuieli elementare (hrană, întreținere, locuință). Acordarea unui ajutor în vederea întoarcerii în țările de origine este de asemenea prevăzut.muncitori-romani-germania

Așa cum era de așteptat, măsura este una controversată și considerată discriminatorie în ceea ce privește principiul european al liberei circulații, și îngrijorează țările din Europa Centrală și de Est, ai căror cetățeni sunt vizați. Berlinul s-a opus multă vreme unei asemenea măsuri, înainte de a decide o schimbare în această privință, după ce Tribunalul federal pentru probleme sociale a decis, la sfârșitul lui 2015, ca orice cetățean din UE, chiar și unul fără loc de muncă, să aibă dreptul de a beneficia de ajutoare sociale după șase luni.germania-steag

‘Nu există uniune socială în Europa’, a mai notat Nahles. ‘Orice cetățean român este binevenit. Însă dacă este vorba de a primi alocații sociale care nu se sprijină pe o muncă depusă, atunci eu sunt de părere că este acceptabil ca el (cetățeanul român) să se întoarcă în țara sa’, a subliniat Andrea Nahles, inițiatoare proiectului de lege.

loading...
To Top

Distribuiti

Daca ti-a placut acest articol, da-i share , pentru ca si prietenii tai sa citeasca

Shares