Tehnologie

Rușii fac avionul hipersonic care poate lansa bombe nucleare din Cosmos

Noua generaţie de supersonice ruseşti va putea lansa bombe nucleare. Aeronava ar putea călătorii oriunde în lume, în maximum două ore, şi poate lansa o bombă nucleară înainte de a se întoarce la bază.

Se preconizează că motorul va fi prezentat în cadrul congresului Army-2016 International Military Technology Forum, care va avea loc între 6 şi 11 septembrie, în Moscova și că aeronava ar putea zbura începând din 2020. Oficialitățile militare ruse au afirmat că motorul pentru aeronavă a fost deja testat.

,,Un motor pentru o aeronavă promiţătoare a fost creat la sediul Forţelor de Rachete Strategice Ruse. Operaţionalitatea acestei aeronave a fost dovedită. Ideea este ca bombardierul să se lanseze de pe un aerodrom normal. La comandă, acesta va ascensiona până în spaţiu, de unde va lovi ţinta cu o bombă nucleară”, a declarat generalul Sergey Karakaev, comandantul Forţelor de Rachete Strategice Ruse.Print

Un motor asemănător cu cel al unui avion şi unul similar cu cel al unei rachete vor fi combinate în cadrul motorului principal al aeronavei. În modul avion, vehiculul va fi alimentat cu kerosen, iar pentru zborurile din spaţiu va utiliza metan şi oxigen, potrivit Descoperă.[irp posts=”10798″ name=”Marile puteri ale Europei trăiesc pe seama altora. Au pus mâna pe tot, cu excepția Rusiei”]

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

To Top