News

Băsescu, afirmație GRAVĂ: Vând şi istoria ţării pentru voturile UDMR

Se duc negocieri intense pentru susţinerea moţiunii. Cheia este UDMR iar informaţiile pe surse sunt că Dragnea a căzut la pace, făcând mai multe promisiuni care urmează să fie îndeplinite foarte curând, potrivit Antena 3. Una dintre acestea a fost stabilirea zilei de 15 martie ca sărbătoare a comunităţii maghiare din România și zi liberă.

Decizia a fost luată în comisiile comune de administratie şi drepturile omului din Senat. O altă solicitare a UDMR a fost de folosire a limbii materne în orașele în care comunitățile minorităților naționale depășesc 10%. Până acum era valabil un procent de 20%.

Totodată, un proiect iniţiat de parlamentarii UDMR care presupune mărirea cotei repartizate din impozitul pe venit încasat la bugetul de stat fiecărei unităţi administrativ-teritoriale a fost votat favorabil de senatorii din Comisia de administraţie, legea urmând să intre în plen. Băsescu a reacționat dur.

”În loc de Tricolor, PSD şi ALDE arborează Steagul Ţinutului Secuiesc. Dragnea şi Tăriceanu vând şi istoria ţării pentru voturile UDMR la moţiunea de cenzură. În comisiile de la Senat s-a votat ca ziua de 15 martie să fie sărbătoare în România. Ticăloşii se fac a uita, că la 15 martie 1848, Dieta de la Pesta vota, printre altele, alipirea Transilvaniei la Ungaria.

A trebuit să se ridice moţii lui Iancu, alţi români şi saşii, la luptă, pentru ca Transilvania să nu fie parte a Ungariei Mari. Zeci de mii de români din Transilvania au fost ucişi de armatele conţilor maghiari, sate întregi au fost rase de pe faţa pământului, sute de mii de români au plecat în pribegie. Iar PSD şi ALDE vor să facem din 15 martie 1848 zi de sărbătoare recunoscută pe teritoriul României, în schimbul câtorva voturi la moţiune.

Măi ticăloşilor din PSD şi ALDE, credeţi că în viaţa voastră veţi mai putea merge la Ţebea ? Dar în Ardeal ? PS – pe maghiarii din România nu-i opreşte nimeni ca pe 15 martie să sărbătorească la Budapesta”, scrie Băsescu pe Facebook.

To Top