News

Băsescu, atac la Kovesi: Face politică mai ceva ca Ponta

Traian Băsescu a lansat un atac astăzi un atac la șeful DNA, Codruța Kovesi. Fostul președinte susține că a ajuns să facă politică mai ceva ca Ponta. Nici șeful BNR, Mugur Isărescu nu a  scăpat de limba ascuțită pe care o are Băsescu. Victor Ponta a ajuns și el ținta atacurile de rigoare.laura_codruta_kovesi_24519800

„Am văzut-o pe doamna Koveşi făcînd politică mai ceva ca doctor Ponta, vorbind la bilanţul DNA despre sute de kilometri de autostrazi, indemnizaţii pentru copii, pensii pentru vîrstnici şi spitale noi, în baza unor evaluări umflate, ca şi cum substituia tot Parlamentul în an electoral, dovedind “calităţi” politice nebănuite la datele cînd am tot numit-o în funcţii importante. Dar n-am văzut-o pe ”glorioasa” doamnă Koveşi asumîndu-şi responsabilitatea funcţiei pentru faptul că în cele două mandate de Procuror General, instituţia pe care a condus-o a tergiversat şi nu a soluţionat Dosarul Revoluţiei. L-am văzut frecvent pe “gloriosul” nostru Guvernator al BNR, domnul Isărescu, dînd lecţii despre politicile de prudenţialitate bancară şi politicile monetare, dar niciodată asumîndu-şi o urmă de responsabilitate a funcţiei pentru drama celor care au contractat credite care acum au ajuns imposibil de plătit. Oamenii au devenit mai săraci decît atunci cînd, cu speranţă, au contractat creditul, dar responsabili sunt doar ei. L-am văzut pe “gloriosul” doctor V.V.Ponta, asumîndu-şi iluzorii succese economice, dar nu l-am văzut asumîndu-şi, măcar parţial, responsabilitatea că România nu a reuşit să cheltuiască şi a pierdut 7 miliarde de Euro bani nerambursabili, puşi la dispoziţie de Uniunea Europeană. Oare cum o fi să ai funcţie mare, bine plătită, dar să nu-ţi asumi responsabilitatea funcţiei? PS – aceste rînduri mi-au fost inspirate de modul curajos şi cinstit în care proprietarul făbricuţei de lactate Brădet şi-a asumat public responsabilitatea contaminării cu E.coli a bebeluşilor, în condiţiile în care la această oră nu este clară vina producătorului de lactate (părinţii prea multor bebeluşi infectaţi cu bacteria E.coli declară public, că nu au cumpărat produse lactate Brădet)”, a scris Băsescu pe Facebook.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

To Top

Distribuiti

Daca ti-a placut acest articol, da-i share , pentru ca si prietenii tai sa citeasca

Shares