News

Băsescu, atac ULUITOR. Fostul președinte ”și-a ieșit din minți”

Fostul preşedinte Traian Băsescu s-a apucat din nou să jignească în stilul caracteristic și l-a catalogat, marţi, pe liderul PSD Liviu Dragnea drept un „analfabet economic”, întrucât obligă Guvernul la acţiuni „iresponsabile”, el arătând că premierul Mihai Tudose trebuie să-i spună „Stop joc” sau, în caz contrar, să demisioneze.

„Un analfabet economic, care este Dragnea şi care continuă să considere Guvernul ca un Guvern al PSD şi nu al României, obligă Guvernul la acţiuni absolut iresponsabile. (…) Premierul Tudose trebuie să-i spună lui Dragnea <<Stop joc. Ducem România într-o situaţie extrem de dificilă>>.

Ori o face, ori dacă nu mai bine îşi depune demisia pentru că responsabilitatea instituţională nu este a lui Dragnea, care mâine-poimâine, cu şmecheria şi viclenia specifice, va spune: <<Dar nu eu am fost prim-ministru, fraţilor, uitaţi miniştrii aici, în frunte cu premierul>>. Îl ştiu pe Dragnea şi vă dau scris că aşa va face când se va ajunge la o situaţie extrem de dificilă”, a spus Băsescu, într-o conferinţă de presă.

El a acuzat faptul că programul economic susţinut de Dragnea va duce România într-o situaţie extrem de dificilă, în condiţiile în care şi promisiunile electorale s-au dovedit a fi „minciuni”.

„În programul de guvernare aveam impozit zero pe terenul agricol, pe veniturile medicilor, pe dividende. Nu s-a întâmplat, nu se va întâmpla. Avem în schimb reintrodusă acciza la combustibil, creşte preţul la gaze, la energie electrică, a sărit în aer dobânda la creditele în lei, vor introduce taxe de poluare, iar split TVA va da o lovitură consistentă IMM. Tranferul integral al contribuţiilor pe salariu e o altă ticăloşie”, a acuzat Băsescu.

To Top