Life

(Chișinău) Băsescu, sfaturi pentru Dodon: Eu sunt președinte de 10 ani, el e încă stagiar / Video integral de la eveniment

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, se află astăzi la Chișinău, în cadrul unei vizite electorale. Băsescu, în calitatea sa de președinte al Partidului Mișcarea Populară (PMP), are programată o întâlnire cu locuitorii Republicii Moldova care dețin cetățenia României. 

În cadrul evenimentului, candidații PMP pentru românii de peste hotare la alegerile parlamentare din România de la 11 decembrie, Constantin Codreanu (Camera Deputaților) și Doru Dendiu (Senat) și-au prezentat programele electorale. Băsescu a comentat astăzi declarațiile făcute de președintele ales, Igor Dodon, precum că va cere părerea cetățenilor referitor obțiunea a merge spre Vest sau Est.

„Eu sunt convins că acest lucru se va întâmpla, pentru că sunt un politician care a trecut de mult de vârsta şi de experienţa începătorului, în care speculezi lucruri mărunte. Deşi am votat împotriva lui, am votat pentru Maia Sandu, am luat notă de declaraţia făcută de domnul Dodon, în care şi-a mai diminuat elanul spre uniunea vamală şi spune că va întreba poporul dacă să meargă spre Vest sau spre Est. Eu îi dau un sfat de aici, de la Chişinău: Nu mai pierde vremea şi ia-o spre Vest, că asta e direcţia! Eu am fost preşedinte zece ani, el încă e stagiar, aşa că ar fi bine să îmi asculte sfaturile”, a declarat Băsescu în cadrul întâlnirii de la Chișinău cu cetățenii R. Moldova, potrivit Unimedia.

El a amintit că în anul 2005 a fost făcută o amplă cercetare sociologică în Republica Moldova, iar atunci lucrurile nu arătau prea bine pentru că doar 3% din cetăţenii Republicii Moldova erau unionişti şi circa 10% proeuropeni.

”Iată ce evoluţie extraordinară: azi avem confirmarea că cel puţin 48% din cetăţenii Republicii Moldova sunt proeuropeni şi unionişti. Acest proces arată că unirea este aproape, dragii mei, şi e aproape pentru că evoluţiile procesului de desovietizare a Republicii Moldova sunt tot mai rapide”, a adăugat Traian Băsescu.

Fostul președinte a fost ultima dată la Chișinău pe 2 aprilie 2015, când a fost decorat cu Ordinul ”Ștefan cel Mare”,decoraţia militară supremă a Republicii Moldova, acordată de către președintele Nicolae Timofti pentru eforturile lui Traian Băsescu în promovarea ”stabilității, securității și democrației în regiune, precum și pentru sprijinul constant acordat Republicii Moldova în procesul de formare a personalului din domeniile apărării”. Vedeți evenimentul și declarațiile lui Traian Băsescu în filmulețul de mai jos.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

To Top