News

Bivolaru a ajuns în țară. Toarnă tot despre adeptele persoane publice?

Gregorian Bivolaru a spus, în timpul audierilor din Franţa, că extrădarea sa ar face rău unor adepte ale sale care ocupă funcţii publice, au declarat surse apropiate anchetei pentru Mediafax, odată cu aducerea acestuia în ţară fiind declanşată o anchetă de către mai multe structuri din MAI. Până acum liderul MISA nu a dat nume.

Mişcarea de Integrare Spirituală în Absolut (MISA) susţine că decizia prin care Gregorian Bivolaru a fost adus şi încarcerat în România reprezintă un răspuns al „presiunilor politice de la Bucureşti”, transmite Biroul de Presă al MISA ca reacţie la aducerea în ţară a liderului mişcării.

Reprezentaţii MISA susţin nevinovăţia lui Gregorian Bivolaru, precizând că acesta a suferit prejudicii de imagine în urma condamnării.

„Condamnarea şi implicit actuala cerere a autorităţilor române ca Gregorian Bivolaru să fie adus în România, s-a fundamentat în totalitate pe o singură declaraţie luată cu greu sub şantaj, bătaie şi ameninţare şi care ulterior (chiar a doua zi) a fost retractată de minora M. D. Ea a fost, de altfel, una dintre victimele descinderilor abuzive din 18 martie 2004, descinderi ce au fost de curând apreciate de CEDO ca fiind abuzive, iar unora dintre victimele de atunci care au făcut plângeri la CEDO, li s-au acordat despăgubiri ce urmează să fie plătite de statul român, în valoare de 291.000 euro”, mai susţine MISA.

Curtea Supremă din Franţa a decis definitiv la data de 13 iulie să îl extrădeze în România pe Gregorian Bivolaru pentru a îşi ispăşi pedeapsa de şase ani de închisoare pentru act sexual cu un minor, dispusă în iunie 2013 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.bivolaru adepte misa

Gregorian Bivolaru a plecat din România în anul 2004 iar în 2005 a primit azil politic în Suedia. Pe 26 februarie anul acesta a fost prins de autorităţile franceze în timp ce se afla la un târg în Paris. Pe parcursul judecării cererii de extrădare, autorităţile suedeze au informat magistraţii francezi că îl menţin pe Gregorian Bivolaru ca azilant.

Liderul MISA a figurat pe lista Agenţiei poliţiei europene (Europol), printre cei mai căutaţi infractori, alături de persoane precum Salah Abdeslam, dat în urmărire pentru implicare în atacurile teroriste comise la Paris în noiembrie 2015.

loading...
To Top

Distribuiti

Daca ti-a placut acest articol, da-i share , pentru ca si prietenii tai sa citeasca

Shares