News

Blaga a DEMISIONAT. Este anchetat de DNA pentru fapte de corupţie. PNL e în picaj

Vasile Blaga, anchetat de DNA pentru fapte de corupţie, a anunţat că îşi depune demisia din funcţia de co-preşedinte al Partidului Naţional Liberal şi din cea de şef de campanie pentru alegerile parlamentare din acest an.

”În urma acuzaţiilor care mi s-au adus astăzi, îmi voi dovedi nevinovăţia în faţa instituţiilor abilitate. Eu însumi sunt garantul respectării Statutului PNL şi a tuturor deciziilor partidului. Nu pot să cer colegilor mei să respecte criteriile de integritate, iar eu să nu o fac. Ca atare, voi acţiona în consecinţă şi îmi depun demisia din funcţia de co-preşedinte al Partidului Naţional Liberal şi din cea de şef de campanie pentru alegerile parlamentare din acest an”, a anunţat Vasile Blaga.

Vasile Blaga, copreşedintele PNL, audiat miercuri, la sediul DNA Ploieşti, într-un dosar de corupţie, a fost plasat sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Vasile Blaga a ieşit din sediul DNA Ploieşti după circa două ore de audieri şi a declarat că a fost plasat sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe ce conturează următoarea stare de fapt: La nivelul anului 2009, în cadrul formațiunii politice aflate la guvernare a existat o înțelegere vădită între persoane cu funcții de conducere și anume secretarul general Blaga Vasile și vicepreședintele Ștefan Gheorghe, în sensul obținerii de bani pentru partid.

Potrivit înțelegerii, acest lucru urma să fie realizat prin numirea, cu ajutorul miniștrilor desemnați politic, a unor persoane agreate la conducerea companiilor naționale și instituțiilor publice din subordinea acestor ministere, prin intermediul cărora să se procedeze la atribuirea unor contracte de achiziție publică către firme dispuse să,,cotizeze” pentru formațiunea politică din care cei doi făceau parte.

loading...
To Top

Distribuiti

Daca ti-a placut acest articol, da-i share , pentru ca si prietenii tai sa citeasca

Shares