News

Când strângem gunoaie și mergem la summit-uri suntem prompți, în cazul sclavilor e tăcere

Tăcere la Guvern și Administrația Prezidențială în cazul sclavilor din Argeș. Nici măcar pe rețelele de socializare Klaus Iohannis și Dacian Cioloș nu au suflat o vorbă despre situația de neimaginat din Berevoiești unde minori, dar și adulți erau bătuți cu pumnii, picioarele şi chiar biciul stând legaţi cu lanțuri în grajd, ca animalele.

Sigur, aici nu ne putem bate cu pumnul în piept ca atunci când strângem gunoaie în Parcul Văcărești sau ne aflăm printre liderii lumii. Ce conducători de țară sunt aceia care ies în față doar când este vorba de ceva pozitiv. Reacția întârziată îi caracterizează se pare doar în cazurile negative, în rest, când vine vorba să-și atribuie merite se fac update-uri la minut.

Conducerea țării trebuia măcar să iasă în față să se plângă de greaua moștenire, oricum la asta se pricepe cel mai bine. Somn ușor!


Ultimele informații arată că un număr de 38 de persoane au fost reţinute, miercuri seara, în urma audierilor care au avut loc după cele 40 de percheziţii din localitatea argeşeană Berevoeşti. Cele 38 de persoane sunt acuzate de trafic de persoane şi trafic de minori.

loading...
To Top

Distribuiti

Daca ti-a placut acest articol, da-i share , pentru ca si prietenii tai sa citeasca

Shares