News

Cât ”respect”. Eroii patriei reînhumați în cutii de carton cum sunt cele pentru biscuiți

345 de militari români căzuți în luptele de la Stalingrad, din timpul celui de-al Doilea Război Mondial au fost reînhumați în Cimitirul de Onoare Românesc de la Rossoşka, regiunea Volgograd. De-a dreptul revoltător este faptul că osemintele militarilor au fost îngropate în  simple cutii de carton, asemănătoare celor în care sunt transportate pachetele de biscuiți sau pungile de pufuleți. Mai mult, doar câteva dintre acestea au avut atașate tricolorul.

Potrivit B1, Din zecile de cutii de carton cu osemintele eroilor români, doar o mică parte au fost înfășurate într-o bentiță tricoloră, pentru a da bine în poze. Restul cutiilor au fost pur și simplu aruncate în pământ fără nici un însemn. 

De altfel, la ceremonia de-a dreptul rușinoasă de la Volgograd au participat mai mulți oficiali români. Este vorba despre Codrin-Dumitru Munteanu, secretarul general al MApN şi conducăorul delegaţiei care a participat la reînhumare; senatorul PSD Titus Corlăţean şi deputatul Bogdan-Ionel Rodeanu, ales pe listele USR; reprezentanți ai Secretariatului General al Guvernului și ai Ministerului Afacerilor Externe, precum și Constantin Dudu Ionescu, fost demnitar din partea PNŢCD şi actualmente consilier de stat la Cotroceni. 

Vinovați moral pentru această situație sunt însă și premierul MIhai Tudose, care nu a catadicsit să aprobe alocarea de fonduri pentru a cinsti memoria eroilor români, șeful Statului Major General, generalul Nicolae Ciucă, precum și ministrul Apărării Naționale, Mihai Fifor. 

Evenimentul a avut loc în contextul în care România a alocat pentru Apărare 2% din PIB și a încheiat cu americanii mai multe contracte de achiziții. 3,9 milioane de dolari vor fi cheltuite pentru cumpărarea un sistem defensiv de rachete Patriot, dar statul român nu a găsit de cuviință să aloce o sumă modică pentru a reînhuma osemintele celor 345 de militari așa cum se cuvine. 

To Top