News

Ce coincidenţă. Boc a plecat în Coreea de Sud tocmai când a venit DNA în Primăria Cluj

Procurorii DNA au descins, luni, la Primăria Cluj-Napoca, într-un dosar care vizează un dosar legat de săvârşirea unor fapte de corupţie.

Potrivit unui comunicat transmis de DNA, procurorii din cadrul serviciului teritorial Cluj fac cercetări care vizează suspiciunea săvârşirii, în perioada 2014 -2016, a unor infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie.

„În cursul dimineţii de 10 octombrie 2016, ca urmare a autorizării de către instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii în nouă locaţii situate în municipiul Cluj Napoca, dintre care două locaţii situate în incinta aceleiaşi instituţii publice, celelalte vizând domiciliile unor persoane fizice şi sediul unei persoane juridice”, se arată în comunicat.

Procurorii au descins la Primăria Cluj-Napoca, iar purtătorul de cuvânt al instituţiei, Oana Buzatu, a declarat, corespondentului Mediafax, că aceştia s-au prezentat în cursul dimineţii la Primărie, apoi s-au întors pentru a solicita mai multe documente.

La ora transmiterii acestei ştiri, procurorii DNA percheziţionează biroul viceprimarului Horvath Anna, unde verifică mai multe documente.

Primarul Emil Boc şi celălalt viceprimar, Dan Tarcea, nu se află în sediul Primăriei clujene, fiind plecaţi în delegaţie în Coreea de Sud.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

To Top