News

Ce îi „sugerează” Dragnea celui care i-a fluturat nişte cătuşe la ÎCCJ

La o zi de la incidentul de la Înalta Curte, liderul PSD, Liviu Dragnea, neagă că i-ar fi chemat pe bărbaţii care l-au escortat la maşină, la ieşirea din sediul ÎCCJ declarându-se „surprins” de acest incident, despre care spune că nu i-a plăcut.

„Şi eu îmi puneam întrebări cine e acolo, nu ştiu dacă cineva a făcut-o din greşeală, intenţionat sau a fost o întâmplare”, s-a apărat Dragnea. Liderul PSD a avut şi un mesaj pentru cel care i-a fluturat o pereche de cătuşe, în faţa ochilor, în timp ce se îndrepta spre intrarea în sediul Curţii Supreme, sugerându-i să le pregătească pentru „cea sau cel care i-a instigat să vină acolo”.

„Nu vreau să fug de întrebarea asta. Eu ce am văzut, ieri, la Înalta Curte mi-a adus aminte despre ce am auzit despre metodele sovietice, în care justiţia nu trebuia să fie realizată în sala de judecată, în care în presă trebuia înainte, printr-o campanie foarte bine susţinută financiar şi construită, că cineva deja e vinovat şi că instanţele trebuie să se ia după ce se spune în aceste montaje”, a răspuns Dragnea, întrebat despre incidentul de marţi, de la ÎCCJ.

Liderul PSD a vorbit şi despre bărbatul care l-a întâmpinat cu o pereche de cătuşe la ÎCCJ.

„Am văzut că cineva flutura nişte cătuşe. Eu îi sugerez să le pregătească pentru altcineva pentru cea sau cel care i-a instigat să vină acolo. Aşa, ca şi informaţie, domnul care era cu cătuşe a venit după, în holul de la Înalta Curte, şi mi-a arătat de ce era supărat. Primise o amendă şi mi-a zis că dacă eu o rezolv la contestaţie, la instanţă, el iese şi spune că mă susţine. Nu eram doar eu, erau mai mulţi acolo„, a adăugat liderul PSD.

În ceea ce îi priveşte pe indivizii care l-au condus spre maşină, la ieşirea din sediul ÎCCJ, şi care i-au îmbrâncit pe reporterii prezenţi la faţa locului, Dragnea a spus că el nu a chemat „pe nimeni”.

În ce priveşte persoanele pe care le-am găsit la ieşire, nu am chemat pe nimeni, eu nu am solicitat nici SPP, eu nu am SPP de când am devenit preşedintele Camerei. Şi eu am fost surprins, şi eu îmi puneam întrebări cine e acolo, nu ştiu dacă cineva a făcut-o din greşeală, intenţionat sau a fost o întâmplare. Nu mi-a plăcut dar o să mai discutăm în perioada următoare”, a mai spus Dragnea.

To Top