News

Ce vrea să ne spună SRI cu privire la dispozitivul găsit la Carmen Dan

Purtătorul de cuvânt al SRI, Ovidiu Marincea, a declarat la Digi24 că dispozitivul găsit la domiciliul ministrului Carmen Dan este unul „destul de comun, care nu este utilizat de serviciile de informaţii în general”. Cu toate că nimenu nu a arătat cu degetul, Marincea pare că vrea să spună: Nu e de la noi. Nu o ascultăm noi pe Carmen Dan. 

Ancheta e desfăşurată de Ministerul de Interne. În această seară directorul SRI a discutat cu Carmen Dan şi Serviciul şi-a arătat disponibilitatea pentru a sprijini Ministerul de Interne, Direcţia de Informaţii a MAI, pentru a ajunge cât mai repede la un rezultat privind această anchetă.

Dispozitivul este la structurile specializate ale MAI, este un dispozitiv destul de comun, care nu este utilizat de serviciile de informaţii în general, nici interne, nici externe.

Poate fi o entitate privată, dar ancheta e în curs de desfăşurare.

SRI, pentru că e o situaţie extrem de gravă fiind vorba de un membru CSAT, şi-a arătat disponibilitatea cu expertii pe care-i avem pentru a ajuta”, a declarat Marincea.

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a anunţat, miercuri seară,  că a găsit în apartamentul închiriat în care locuieşte un dispozitiv de înregistrare şi a sesizat Poliţia pentru demararea unei anchete. 

Era un dispozitiv, nu ştiu dacă era sofisticat sau simplu, era un dispozitiv activ. Este în acest moment la laborator la poliţie se fac verificări. Nu am studiat dispozitivul, nu ştiu care sunt caracteristicile, colegii mi-au spus că e un dispozitiv de înregistrare audio„, a mai spus ea.

Aceasta a precizat că nu locuieşte într-un imobil al RA-APPS, apartamentul fiind închiriat. „Locuinţa e închiriată. Stau cu fiul meu„, a adăugat ea.

Ministrul a adăugat că stă în această casă de câteva luni: „Mi se pare destul de grav să găseşti un microfon în spaţiul privat, mai ales că sunt demnitar„.

Întrebată cine se ocupă de paza locuinţei sale, Carmen Dan a răspuns: „Nu am pază, nu stă niciun poliţist în faţa locuinţei, am considerat că nu e necesar. Domiciliul e spaţiul meu privat, nu s-ar pune problema să intre oricine, SPP sau un alt serviciu de protecţie în spaţiul meu privat”.

To Top