News

Chirilă mușcă din Iohannis: Se amestecă într-un litigiu al unei televiziuni private

Muzicianul Tudor Chirilă îl atacă pe președintele Klaus Iohannis după ce acesta a susținut că ANAF nu a procedat cum trebuie în cazul Antenelor. Chirilă a susținut că trebuie să fii prost sau angajat Antena 3 încât să nu recunoşti/realizezi că ANAF a procedat absolut legal în chestiunea recuperării.

“Preşedintele României se amestecă într-un litigiu al unei televiziuni private periclitând şi influenţând acţiunile unei instituţii a statului aflată în subordinea unui guvern pe care pretinde că îl susţine. Cam grav. Pentru că oamenii care l-au făcut pe Iohannis  preşedinte au sperat că el va veghea la buna funcţionare a instituţiilor statului. Nu, domnule Iohannis, Barack Obama n-o să facă niciodată o declaraţie de susţinere a CNN în ipoteza în care Ted Turner ar înfunda puşcăria condamnat pentru corupţie. Oare dacă nu mi-aş plăti TVA-ul către ANAF timp de vreo cinci ani şi m-aş afla în faţa unei executări (consecinţă a unei sentinţe judecătoreşti definitive) aş beneficia de susţinerea dumneavoastră pentru această „banală chestiune administrativă? „, a scris Chirilă pe Facebook. iohannis_94Acesta a mai precizat că Iohannis a făcut astăzi (n.r. -ieri) exact ceea ce i-a reproşat lui Băsescu. Amestecul în bunul mers al instituţiilor statului. Singura diferenţă e tabăra. „Domnule Iohannis, în ţara noastră există păpuşi şi Păpuşari. Mai există şi gloata care iubeşte circul cu păpuşi, dar nu prea e conştientă de Păpuşar. Pentru că una din legile teatrului este că scena trebuie astfel construită încât gloata să nu poată vedea ce se întâmplă în culise. Preşedintele României are obligaţia de a nu fi nici păpuşă, nici Păpuşar. Oricât de bombastic ar suna, el are obligaţia de a fi om. Ca să-i poată apăra pe oameni”,  a adăugat Chirilă.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

To Top