News

Cine este jurnalistul care a scandat împotriva lui Dragnea la Curtea Supremă

Un scandal a izbucnit marți, la Înalta Curte de Casație și Justiție, între susținătorii lui Liviu Dragnea și un mic grup de protestatari, după terminarea procesului în care președintele PSD este judecat pentru instigare la abuz în serviciu.

Tensiunile au început la venirea lui Dragnea în instanță, când liderul PSD a fost huiduit de un grup de 10 protestatari, potrivit Agerpres.

Ulterior, în sala de judecată și-a făcut apariția Codrin Ștefănescu însoțit de mai mulți bărbați. El a avut un schimb de replici cu jurnalistul Mălin Bot, după care a ieșit.

La terminarea procesului, în momentul în care Dragnea a ieșit afară, un bărbat a încercat să-l blocheze pe Mălin Bot în sediul instanței, însă a fost ‘eliberat’ de un jandarm.

În curtea interioară a instanței, susținătorii lui Dragnea s-au îmbrâncit atât cu protestatarii, cât și cu jurnaliștii, chiar dacă la fața locului se afla un dispozitiv impresionant de jandarmi. Jurnalistul Mălin Bot a reclamat faptul că un bărbat l-a lovit, agresorul fiind ridicat de jandarmi și băgat în dubă.

„Nu am venit cu nicio ‘gorilă’. Nu știu cine sunt, eu am stat în instanță. Nu am chemat pe nimeni”, a declarat Liviu Dragnea, care și-a făcut cu greu loc să ajungă la mașină.

La rândul său, Codrin Ștefănescu a spus că a venit la proces însoțit de membri ai PSD și revoluționari, pentru că a văzut la televizor că protestatarii sunt agresivi.

„Am aflat de la televizor despre acest proces. Am aflat că în fața ÎCCJ este o echipă a lui Mălin Bot, manifestanți de profesie, cu portavoce și agresivitate când este vorba de procesul lui Liviu Dragnea sau a unui pesedist. Coleg de partid fiind, cu câțiva colegi de-ai noștri din partid, am venit aici să-l susținem pe Liviu Dragnea. Nu am chemat niciun fel de bodyguard”, a arătat Codrin Ștefănescu.

To Top