News

Cioloș nu-l dă afară pe Cadariu și dă vina pe “greaua moștenire”

Premierul Dacian Cioloș nu are în plan schimbarea ministrului Sănătății, Achimaș Cadariu, în scandalul dezinfectaților și consideră că tot ce se întâmplă acum sunt lucruri care vin din trecut. Cioloș a mai afirmat că nu crede că schimbări de oameni pot să rezolve problemele sistemice.1ciolos cadariu

„Este, cred, a treia situaţie de criză care apare de când am eu acest mandat şi vreau să fie foarte clar, sunt lucruri care vin din spate, sunt lucruri care arată disfuncţionalităţi în sistemul de sănătate. M-am uitat chiar astăzi de dimineaţă (vineri-n.r.), cred că în ultimii şase sau şapte ani am avut cel puţin zece miniştri la Sănătate care s-au succedat. E clar că în astfel de situaţii n-ai cum să faci o reformă. Pe mine mă interesează acum, în primul rând, să găsim soluţii la problema care s-a iscat, să clarificăm de fapt lucrurile acolo, legat de aceşti dezinfectanţi”, a spus Cioloş.achimas_cadariu-660x375

Premierul a explicat că nu exclude nicio măsură, dar în prezent nu ia în calcul schimbarea ministrului Sănătăţii.ciolos iohannis

„Dacă va fi cazul şi când va fi cazul, aşa cum am demonstrat şi până acuma, voi lua orice măsură, dar acum mă interesează să găsim soluţii la problemele care sunt acolo şi să putem scoate la lumină alte probleme care eventual se pot isca. Cum poţi să schimbi, să faci o reformă într-un sistem când aproape la fiecare lună mai apare câte o criză, mai apare câte un scandal”, a subliniat şeful Executivului.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

To Top