News

Cioloș recunoaște: Nu știu dacă putem vorbi de o mare realizare în zece luni

Premierul Dacian Cioloș recunoaște că în perioada care a trecut din mandatul sau nu se poate spune ca s-a făcut o realizare majoră. În același timp, el a precizat că altul a fost obiectivul guvernului tehnocrat.

„Să fim realiști acum, nu știu dacă putem vorbi de o mare realizare în zece luni. Obiectivul nostru a fost, în primul rând, de a menține echilibrul, de a asigura condițiile pentru continuarea trendului pozitiv al dezvoltării economiei din România și de a începe anumite reforme pe care le-am și anunțat atunci, la început. Pe parcurs au mai apărut și alte crize pe care a trebuit să le rezolvăm și nu doar punctual, ci chiar să lansăm anumite reforme, cum e în domeniul sănătății, în domeniul politicii de salarizare. În aceste domenii, conștienți fiind că e nevoie de reformă, dar nu prevăzusem că într-un timp scurt am putea face anumite lucruri, însă am fost obligați să o facem”, a precizat Cioloș.

Totodată, el a reiterat că nu va candida la alegerile parlamentare din această iarnă.

„Eu cred că România are nevoie de o schimbare în modul de a face politică, că această schimbare nu o poate face un om și că aceasta presupune ca acei oameni care o doresc să se implice. Eu mi-am asumat și m-am implicat încă din noiembrie, asumându-mi acest rol de prim-ministru și am spus atunci că, tocmai pentru a păstra credibilitatea abordării echilibrate a acestui Guvern, nu voi candida la aceste alegeri parlamentare. Asta nu înseamnă că nu mă interesează ce se va întâmpla la aceste alegeri parlamentare și de aceea eu îi încurajez pe toți cei care își doresc o schimbare în România, să o facă”, a mai spus Cioloș în cadrul unui interviu pentru Agerpres.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

To Top