News

Cioloș spune că americanii s-au ocupat de evenimentul de la Deveselu. Iohannis nu a primit invitație?

După ce Victor Ponta a susținut ieri că Dacian Cioloș nu a avut grijă să-i invite la Deveselu și pe cei care au contribuit în mod real la realizarea scutului antirachetă, premierul a adus clarificări spunând că americanii s-au ocupat în principal de organizarea evenimentului, implicita de cei care vor participa la el.deveselu 5

„Am văzut acuzele complet gratuite pe care mi le aduce Victor Ponta în legătură cu acest lucru. Doresc să precizez că invitațiile la ceremonie precum și conținutul acesteia au avut ca actor principal Ambasada SUA (SUA fiind deținătorul acestei facilități de apărare de la Deveselu), desigur în consultare cu Ministerul Apărării și cu celelalte instituții guvernamentale cu atribuții în domeniu. În consecință, gazda evenimentului nu am fost eu așa încât invitarea participanților nu cădea în sarcina mea ca prim ministru. Îmi pare rău că neinvitarea la eveniment a cauzat nemulțumiri unora, probabil îndreptățite, dar acuzațiile tale, Victor, cu tot respectul, mi se par deplasate. Am cerut Ministerului Apărării să clarifice condițiile organizării ceremoniei, ca să nu existe ambiguități. Repet, meritul pentru realizarea de la Deveselu este al mai multor oameni, și în niciun caz al meu”, spune Cioloș.deveselu3 (1)

Mergând pe ce spune premierul și având în vedere că președintele nu a participat se nasc două situații: americanii nu l-au vrut pe Klaus Iohannis la Deveselu, sau acesta nu a vrut să se ducă la eveniment. În oricare situație tot nu este bine. În cazul în care nu l-au chemat ar trebui să existe un motiv serios, iar în cazul în care președintele nu s-a dus ar părea mai mult o gafă, deoarece la acest eveniment se impunea prezența șefului statului. Nu ne așteptăm la un răspuns din partea lui Klaus Iohannis pentru că deja ne-a spus că el vorbește mai puțin, așa este el.iohanis-smecher

Presedintele Senatului, Calin Popescu-Tariceanu, si-a anulat participarea la acest eveniment din cauza faptului ca organizarea lui „desconsidera flagrant pozitia Senatului in ordinea constitutionala a Romaniei”. In acelasi timp, preşedintele Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea, s-a arătat dezamăgit de faptul că premierul Dacian Cioloş nu a respectat minimele reguli de protocol şi nu i-a invitat la Deveselu pe adevăraţii artizani ai proiectului, Traian Băsescu şi Victor Ponta. dragnea„Dincolo de culoarea politică, de tensiuni sau de disputele politice, de unii sau de alţii, Traian Băsescu trebuia să fie invitat, premierul Victor Ponta şi trei miniştri implicaţi în acest obiectiv: ministrul Apărării, pe tot ce înseamnă infrastructură militară, ministrul Dezvoltării, în acea vreme eram eu, care am coordonat tot ce înseamnă lucrări civile, canalizare, alimentare cu apă, staţii de epurare, drumuri de acces şi ministrul de Externe”, a declarat joi, la Piteşti, preşedintele PSD, Liviu Dragnea.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

To Top

Distribuiti

Daca ti-a placut acest articol, da-i share , pentru ca si prietenii tai sa citeasca

Shares