News

Codruța Kovesi: Antena 3 are dreptul la contract cu chirie

Realizatorul emisiunii Sinteza zilei, Mihai Gâdea, a citit joi, un fragment dintr-un interviu dat de șefa DNA pentru Adevărul Live, în care Laura Codruța Kovesi vorbește de posibilitatea închirierii unui imobil, în cazul în care există asupra lui dreptul de preemțiune, așa cum se întâmplă în cazul Antena 3.gadea1Potrivit lui Kovesi, confiscarea terenurilor și clădirilor care au aparținut ICA nu vizează posturile de televiziune care i-au aparținut lui Dan Voiculescu. Mai mult, Kovesi spune că ele nu au fost parte în dosar și sunt chiriașe în clădirile companiei Grivco.

 „În cazul în care un imobil este preluat de un nou proprietar, există posibilitatea ca noul proprietar să prelungească contractul de închiriere, dacă nu este expirat sau nu a fost încălcat. Există posibilitatea ca noul proprietar să dispună evacuarea chiriașilor. Acest lucru poate fi dispus de noul proprietar care este statul român, nu de DNA” este declarația șefei DNA, Laura Codruța Kovesi, citită, joi seară, de Mihai Gâdea, la Antena 3. Realizatorul emisiunii „În Gura Presei” este de părere că statul are două opţiuni şi, indiferent de ce va alege, este obligat să respecte cetăţenii şi instituţiile de bună-credinţă. mircea-badea-colonelul-turcescu-si-sarutatul-moastelor-356586„Mi s-a părut că doamna Kovesi a explicat matematic, impecabil. Statul poate să vrea să închirieze sau poate să nu vrea. Dacă nu vrea, bine. O să ne cărăm de aici. Dar căratul de aici presupune o durată rezonabilă. Sunt cetăţean român şi plătesc impozite, Antenele plătesc impozite. Nu suntem iobagi pe terenul unui boier. Nu suntem cu mâna întinsă la stat, nu am fost niciodată. Noi avem drepturi. Dacă tu nu doreşti să închiriezi, e în regulă. Plecăm de aici. Dar într-un timp rezonabil. Nu ies în cinci zile. Ia hai să ne facă pe noi ai dracu, că am fost până acum foarte drăguţi, să vedem cum iese (…) Va fi război” a spus Mircea Badea.
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

To Top

Distribuiti

Daca ti-a placut acest articol, da-i share , pentru ca si prietenii tai sa citeasca

Shares