News

Comisia de Anchetă SE ÎNCHIDE chiar când s-a apropiat de persoanele SISTEMULUI

Comisia de anchetă este pe cale să se închidă și se pare că nimeni nu ar vrea să îi prelungească activitatea tocmai acum când se apropie tot mai mult de anumite persoane. Deputatul PSD Liviu Pleșoianu a tras un semnal de alarmă în acest sens. Mai mult, nenumărate persoane nici nu au fost audiate pentru a obține răspunsurile care ar putea face lumină.

”Este complet lipsită de sens închiderea lucrărilor Comisiei de Anchetă în data de 8 septembrie. Eu am solicitat în repetate rânduri prelungirea activității. Sunt persoane care ar mai fi trebuit audiate. Sunt răspunsuri care nu au fost primite. Sunt persoane care, deși au sfidat poporul român refuzând să vină la audieri sau să răspundă la întrebări se mai află încă în funcții, fără ca ministrul Justiției, ministrul de Externe și Directorul SRI să fi luat vreo decizie.

În cazul doamnei KOVESI, deși a comunicat PUBLIC faptul că se va exprima („Ministerul Justiției își va exprima poziția după expirarea termenului de formulare a răspunsului scris de către doamna Laura Codruța Kovesi”), ministrul Justiției nu a spus încă nimic.

Non-răspunsurile doamnei KOVESI (a 4-a sfidare!) au fost expediate în data de 22 august… E sau nu cazul ca domnul Toader să aibă, în sfârșit, o POZIȚIE FERMĂ? E sau nu cazul ca domnul Toader să și întreprindă ceva CONCRET? …Oricât de mult îl voi apăra pe domnul Tudorel Toader de atacurile abjecte ale manipulatorilor profesioniști ai Noii Securități (în ceea ce privește „Legile Justiției”), nu am cum să-l apăr pe domnul Toader și de propriile EZITĂRI și NON-ACȚIUNI! N-am s-o fac. …Ba dimpotrivă!

În cazul domnului MAIOR, era absolut necesară și firească o poziție publică și FERMĂ a ministrului de Externe, domnul Teodor Meleșcanu. I-am solicitat direct, în nume propriu, o astfel de reacție. …Ea n-a venit, deși e absolut strigătoare la cer atitudinea fostului Director SRI (actual ambasador în… SUA)!

În cazul domnului COLDEA, era și este absolut necesară o poziție PUBLICĂ a Directorului SRI, domnul Eduard Hellvig. Fostul Prim-adjunct SRI a sfidat la rândul său poporul român refuzând să se prezinte la audierile Comisiei de Anchetă. Cu toate acestea, domnia sa predă sau va preda la Academia SRI. E în regulă acest lucru, domnule Hellvig?

Lucrurile sunt simple. Dacă există CU ADEVĂRAT voință politică, activitatea Comisiei de Anchetă va fi prelungită. Dacă nu, nu. Cert este că închiderea activității acum este ceva perfect ABSURD! Iar eu NU mă voi feri deloc să repet acest lucru. …Pentru că pe mine chiar mă interesează AFLAREA ADEVĂRULUI! Vom vedea dacă îi mai interesează, în continuare, și pe alții…

P.S. Nu am înțeles absolut deloc abținerea președintei Comisiei de Anchetă la votul privind sesizarea lui Klaus Iohannis referitor la faptul că fostul director al SRI, ambasadorul George Maior, a refuzat să ofere răspunsuri întrebărilor noastre. Păi nu e FIX aceeași situație ca și în cazul doamnei Kovesi!? De ce tratăm DIFERIT cele două spețe!?”, scrie Pleșoianu.

To Top