News

CSM, lovitură pentru procurorul dat afară de Kovesi

Secţia de Procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a respins, marţi, solicitarea procurorului Mihaela Iorga de a fi transferată de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău la oricare dintre parchetele de pe lângă Judecătoriile sectoarelor 1, 2, 3, 4 sau 5, potrivit Mediafax.

Procurorul Mihaela Iorga a cerut Secţiei pentru Procurori din cadrul CSM transferul de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău la oricare dintre parchetele de pe lângă Judecătoriile sectoarelor 1, 2, 3, 4 sau 5, însă solicitarea i-a fost respinsă marţi.

Mihaela Iorga a fost revocată din DNA după ce Laura Codruţa Kovesi a cerut asta, acuzându-o că „nu a înregistrat un denunţ în conformitate cu dispoziţiile legale şi nu l-a prezentat spre repartizare procurorului şef al Secţiei din care făcea parte. Neprezentarea denunţului a avut drept consecinţă imposibilitatea aplicării unor dispoziţii procesual penale în raport cu persoane cercetate”. Mai exact, este vorba despre un denunţ pe care procurorul l-ar fi primit prin intermediul aplicaţiei whatsapp.

Ulterior, procurorii CSM au hotărât ca Mihaela Iorga să revină la parchetul din Bacău.

To Top