News

CTP, atac TURBAT la adresa PSD

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu pare satisfăcut de amânările de creșteri salariale și își exprimă opinia categorică pe site-ul republica.ro. În mod ironic, acesta își întreabă cititorii ”N-ar trebui ca PSDragnea să convoace grupurile parlamentare ale Partidului pentru o moțiune de cenzură care să doboare guvernul Grindeanu, deoarece nu dublează „lefurile la oameni”, așa cum zice Programul Profetului Liviu?”

”Având în vedere că programul de guvernare a fost prezentat de ayatollahul PSDragnea ca un soi de Cuvânt al Domnului, ca Ideea Giuce a lui Kim Ir Sen sau o cuvântare a lui Ceaușescu, ce trebuie respectate cu sfințenie „din scoarță-n scoarță”, încălcarea lui nu e o blasfemie, o erezie monstruoasă?

Și n-ar trebui ca PSDragnea să convoace grupurile parlamentare ale Partidului pentru o moțiune de cenzură care să doboare guvernul Grindeanu, deoarece nu dublează „lefurile la oameni”, așa cum zice Programul Profetului Liviu?

„Finanțele ne-au comunicat cât e anvelopa pe care o au pregătită pentru anul acesta, au mâncat câteva categorii de bugetari cărora li s-au făcut deja creșteri. Atunci a trebuit să ne reorganizăm un pic…” zice dna ministru L.O. Vasilescu.

Întrebarea este: exprimarea „au mâncat” o veni din limba franceză, cu care dna Olguța e mai familiară decât cu engleza, de la manquer, a lipsi? Sau, dacă e vorba, ca în interpretarea lui Nae Ipingescu, de a mânca literalmente Finanțele poporul, or s-o înghită și pe-asta câți oare dintre votanții PSD? Câte amânări ale dublărilor de salarii credeți că mai anunță guvernul până în Crăciun?”, scrie CTP.

To Top

Distribuiti

Daca ti-a placut acest articol, da-i share , pentru ca si prietenii tai sa citeasca

Shares