News

CTP, limbaj de mahala la adresa lui Tăriceanu. A depășit cu mult măsura. Vierme în untură

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a criticat în termeni duri declaraţiile lui Călin Popescu Tăriceanu la adresa profesorilor. Preşedintele Senatului a afirmat azi că unele solicitări de majorare a salariilor nu sunt justificate şi a dat exemplu profesorilor care „au patru luni de vacanţă pe an”.

„Ştiţi cât o să trăiască domnul Tăriceanu? Încă 40 de ani de acum înainte. Ştiţi de ce? Datorită nesimţirii sale cosmice. Este cel mai mare nesimţit pe care l-am văzut vreodată, nu numai în politică. Acum spune de profesori. Vă daţi seama cât tupeu al neruşinării are omul ăsta. El vorbeşte de vacanţă? El e într-o vacanţă continuă. A făcut ceva util pentru ţara asta? Stă ca un vierme în untură, înfipt de 20 de ani. El vorbeşte? Le spune asta profesorilor în vreme ce lefurile colegilor şi subordonaţilor domniei sale de la Senat le cresc? Parlamentarii au spor în euro. Sunt stresaţi rău de tot până joi. Când pleacă din Parlament? Miercuri seară, cel tarziu joi dimineaţa. Sunt stresaţi ceva de speriat.

Până luni trebuie să-şi revină din stres. Şi domnul acesta ar spune lucrul ăsta nu numai în legătură cu profesorii. Ar spune de medici. Dom’le ce mare lucru, se duce taie un ma, o inimă şi a terminat. A plecat acasă. Noi, aici, la Parlament suntem stresaţi, suntem eroi. Eu totdeaună mă blochez în faţa acestui om. Este ca un sac cu cartofi. Nu poate fi clintit în nesimţirea lui. Nu contabilizează nimc în interior, nu consumă nimic pe dinăuntru. Nu are nicio treabă. De asta vă spun că va trai 100 de ani. El a făcut meseria de profesor? Păi îţi trebuie un consum de ieşi după cursul ăla istovit ca după un meci 3 din 5 la tenis.

Dacă o faci cu adevărat şi arzi la cursul ăla şi vrei să transmiţi ceva, să stabileşti o comunicare cu elevii nu să le debitezi predici. Un profesor dedicat îşi mănâncă creierul în cursuri şi vine domnul ăsta şi spune că nu face nimic, în spate e o atitudine comunistioidă. Acest intitulat liberal.

Asta e o atitudine comunistoidă. A te năpusti. Profesorii au vacanţă multă – asta e atitutinea lui Ceauşescu care în 1959, la Cluj, le-a transmis medicilor, profesorilor că – voi nu produceţi nici oţel, nici lapte, nici pâine, să fiţi mulţumiţi că vă suportăm. Aceasta e atitudinea acestui individ: profesorii stau degeaba. Cine munceşte? Domnul Tăriceanu care e plin de vaselină până în albul ochilor”, a comentat la Digi 24 Cristian Tudor Popescu.

To Top

Distribuiti

Daca ti-a placut acest articol, da-i share , pentru ca si prietenii tai sa citeasca

Shares