News

Cum a ajuns omul lui Băsescu să negocieze bugetul Uniunii Europene pe 2018

Comisia pentru bugete a Parlamentului European l-a desemnat joi pe deputatul european Siegfried Mureşan (PPE/PMP) ca raportor al Parlamentului pentru proiectul de buget al Uniunii Europene (UE) din anul 2018. Vorbim despre deputatul european Siegfried Mureşan care este primul român ales că negociator-şef al Parlamentului European pentru bugetul anual al UE. La 25 mai 2014 a fost ales în Parlamentul European pe listele Partidului Mișcarea Populară care este acum condus de fostul preşedinte Traian Băsescu.

Siegfried Mureşan este vicepreşedinte al Comisiei pentru bugete din Parlamentul European şi are deja experienţă în negocierile bugetare ale Uniunii. Anul acesta a lucrat, în calitate de raportor din partea Grupului Partidului Popular European (PPE), la proiectul de Buget UE pentru 2017 şi a făcut parte din delegaţia Parlamentului la concilierea bugetară cu Consiliul UE în cadrul căreia s-a aprobat bugetul pentru anul viitor, în valoare de 158 de miliarde de euro.

„,Este o sarcină deosebit de importantă şi dificilă să negociezi un buget de 155-160 de miliarde de euro, dar o voi face cu mare responsabilitate. Este foarte important să existe continuitate şi să finanţăm în continuare priorităţile de creştere economică ale Uniunii Europene, cu accent pe investiţii în infrastructură, cercetare, inovare, locuri de muncă pentru tineri, dar şi întărirea securităţii cetăţenilor europeni”, a declarat deputatul european Siegfried Mureşan după anunţul de astăzi al Comisiei pentru bugete a Parlamentului European.

„Vreau ca 2018 să fie anul în care România va absorbi foarte multe fonduri europene. Pentru aceasta, eu voi pune la dispoziţie banii necesari în bugetul UE pentru a efectua plăţile la timp către investiţiile în domeniile importante ale României: pentru coeziune, pentru proiecte de infrastructură, pentru construcţia de autostrăzi. Dar trebuie şi Guvernul României să îşi facă treaba şi să absoarbă aceşti bani. Voi lucra îndeaproape şi cu autorităţile de la Bucureşti pentru a ne asigura că acest obiectiv este îndeplinit de ambele părţi”, a mai spus deputatul european Siegfried Mureşan.

loading...
To Top

Distribuiti

Daca ti-a placut acest articol, da-i share , pentru ca si prietenii tai sa citeasca

Shares