News

Cum arată certificatul medico-legal scos de Goțiu. Palada poate sta liniștit

Mihai Goțiu a primit astăzi certificatul medico-legal de la INML și anunță, cu această ocazie, că nu va renunța la procesul împotriva lui Mirel Palada.  Snatorul USR a fost bruscat de Palada în pauza publicitară a unei emisiuni de televiziune, în urmă cu aproape o lună.

Potrivit certificatului, Mihai Goțiu a suferit leziuni la nivelul buzei superioare și la nivelul gambei.

„Leziunea de la nivelul buzei superioare a putut fi produsă prin lovire cu corp dur. Leziunea de la nivelul gambei drepte a putut fi produsă prin lovie cu corp dur, posibil același context lezional cu procedura leziunii traumatice active. Gravitatea leziunilor traumatice este evaluată la 3-4 zile de îngrijiri medicale”, se arată în certificatul medico-legal. Având în vedere că nu au fost necesare zile de spitalizare ci doar câteva pentru îngrijiri, Mirel Palada nu ar avea de ce să își facă probleme. Acesta se poate alege doar cu o amendă.

„Domnule Palada, ne vedem la tribunal! Astăzi am ajuns la IML de unde mi-a fost eliberat Certificatul Medico-Legal care face dovada agresiunii lui Mirel Palada. Apoi am mers cu certificatul și l-am depus la Poliția Sectorului 1 București (unde am depus și plângerea penală pentru ultraj, pe data de 14 septembrie). De aici, certificatul va fi expediat la parchet (sper că a și fost trimis între timp) și, din acest moment, nu mai există niciun motiv pentru procurori să mai amâne începerea urmăririi penale.

Vă dau asigurări, o dată în plus, că nu-mi voi retrage plângerea penală și că nu se pune în discuție varianta împăcării părților. Pentru că e necesar ca politicienii să-și asume răspunderea acțiunilor lor și pentru că cetățenii români trebuie să-și recapete încrederea în Justiție”, a anunțat vicepreședintele Senatului.

To Top