Externe

Sunt de acord oficialii de la București cu decapitările și arestările din Turcia?

Decapitări, procurori și judecători arestați sau demiși, dar și tratamente inumane la care sunt supuși opozanții regimului Erdogan. Sunt scenele care caracterizează Turcia în aceste zile și vin pe fondul loviturii de stat eșuate. La București însă nu a fost mare deranj, iar oficialii în frunte cu președintele și premierul nu au suflat o vorbă despre aceste lucruri, ci au spus că singura cale pentru Turcia este întoarcerea la ordinea constituțională și la statul de drept.

Noroc cu alți lideri europeni care atrag atenţia că preşedintele turc nu trebuie să treacă peste cadrul juridic şi cel constituţional ca să-i pedepsească pe pucişti. Ministrul austriac de Externe a declarat chiar că îşi doreşte un angajament ferm din partea Turciei că nu va reintroduce pedeapsa cu moartea.

Aproape 3.000 de procurori şi judecători, inclusiv cinci de la Curtea Supremă, au fost demişi, fiind suspectaţi de legături cu clericul Fethullah Gulen. Se înscrie această acțiune în statul de drept? Autoritățile române nu au exprimat până în acest moment o poziție cu privire la necesitatea respectării drepturilor omului în procesul de stabilizarea a situației din Turcia. Este inacceptabil ca această dimensiune să fie ignorată complet, în condițiile în care există indicii solide cu privire la riscul sporit de încălcare a drepturilor fundamentale ale omului.At Least 90 Killed in Attempted Military Coup in Turkey

Uniunea Națională a Judecătorilor din România a luat totuși poziție față de aceste aspecte. Dana Gîrbovan susţine că a luat legătura cu unii dintre judecătorii turci pe numele cărora s-au emis mandate de arestare preventivă şi care aşteaptă să fie ridicaţi de poliţie, iar situaţia lor reprezintă un derapaj tot mai grav de la democraţie.

E îngrozitor. Cei doi soţi au doi copii, nu ştiu de ce sunt acuzaţi de fapt, unde vor fi duşi, ce se va întampla cu ei. Ne-au scris sa îşi ia rămas bun. Soţia celui ridicat azi noapte ne-a scris că e mândră de soţul ei şi contează pe sprijinul nostru. Ca ei sunt mii”, a declarat Dana Gîrbovan pentru News.ro.T4534522

Preşedintele UNJR spune că cei doi judecători cu care a luat legătura sunt membri MEDEL (Asociaţia Magistraţilor Europeni pentru Democraţie şi Libertăţi) şi că au încercat, în repetate rânduri să atragă atenţia instituţiilor europene cu privire la derapajele tot mai grave de la democraţie din Turcia.

„Şi-au riscat libertatea, familia, siguranţa personală pentru statul de drept şi independenţa justiţiei, pentru drepturi şi libertăţi. Aceştia sunt adevăraţii eroi. E important ca instituţiile europene şi NATO să ia de urgenţă poziţie şi să ceară guvernului turc eliberarea acestor magistraţi. Cum am spus, nu staţi tăcuţi şi pasivi la încălcarea drepturilor şi libertăţilor, pentru că se ajunge la un punct de unde este foarte greu de întors”, a scris Gîrbovan pe Facebook. Un soldat rebel turc a fost decapitat de către sustinatorii guvernamentali în confruntarile din noaptea de vineri spre sambata, informeaza The Independent.

Pe rețelele de socializarea au apărut imagini cu cadavrul barbatului pe unul dintre podurile de peste Bosfor. Acesta ar fi fost decapitat de către susținători ai partidului Justiție și Dezvoltare, aflat la putere.

Scrisoare deschisă pentru Iohannis, Cioloș și Comănescu

“Înaltul Consiliu al judecătorilor și procurorilor (HSYK) din Turcia a decis, câteva ore după eșuarea loviturii de stat, demiterea a mii de judecători, aproape 25% din totalul magistraților turci. Au fost emise mandate de arestare pentru zeci de judecători din Tribunalul Suprem (Yargitay). Mii de arestări în rândul personalului militar au loc în aceste clipe. Rapiditatea cu care au fost operate arestările și numărul masiv al celor vizați sugerează că regimul actual se folosește de pretextul loviturii de stat pentru a elimina ultimele elemente de rezistență si opoziție. Ele nu vin decât să intensifice tendința de deteriorare a situației drepturilor omului în Turcia din ultima perioadă, în care mass media au fost supuse unor presiuni fără precedent din partea Guvernului, dreptul la adunări publice a fost violat, iar cazurile de folosire excesivă a forței de către poliție s-au înmulțit”, se arată într-o scrisoare deschisă care vizează respectarea drepturilor omului în Turcia.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

To Top

Distribuiti

Daca ti-a placut acest articol, da-i share , pentru ca si prietenii tai sa citeasca

Shares