Life

Cum sa scapi de muștele din casă doar cu o pungă, apă şi câteva monede

Ştim cu toţii cât de enervante pot fi muştele mai ales vara când ne invadează teritoriul din faţa locuinţei sau chiar înăuntrul acesteia. O idee simplă, însă extrem de eficientă ne este prezentată în aceste imagini şi o putem pune în practică cu multă lejeritate.

Cu doar câteva materiale la îndemâna oricui putem sta liniştiţi fără ca muştele să roiască în jurul nostru sau să ne intre în casă. Astfel putem să ne luăm adio de paleta de muşte care le ucide dintr-o lovitură. Luăm o pungă de plastic cu închidere ermetică şi o umplem pe jumătate cu apă. În pungă se pun 5 sau 6 monede strălucitoare după care punga este închisă perfect. Prindem de pungă o floare artificială, iar apoi o atârnăm într-un loc în care ştim că de obicei vin foarte multe muşte şi anume pe tocul uşii sau al ferestrei.

Mulţi oameni au încercat fel de fel de metode inedite amplasate la intrările în locuinţe, însă puţini ştiu de această soluţie şi mai ales de ce funcţionează perfect în îndepărtarea muştelor. Metoda se bazeaza pe modul in care văd aceste insecte. Muştele se folosesc de lumina solară pentru a se orienta, iar atunci când ochii lor se confruntă cu efectul de lumină refractată, cel mai probabil devin confuze şi zboară mai departe.

Astfel de recipiente „florale” pot fi puse şi în zona teraselor sau a restaurantelor unde se serveşte mâncare, iar insectele sunt atrase ca un magnet de bunătăţile din farfurie. Simplu, rapid şi eficient!
Sursa: 1BettyBill via Youtube și LiveBiz.ro

Cea mai ieftină şi eficientă metodă de a îndepărta ţânţarii. Ai încercat-o?

loading...
To Top

Distribuiti

Daca ti-a placut acest articol, da-i share , pentru ca si prietenii tai sa citeasca

Shares