News

Daniel Dragomir, noi acuzații despre jocurile din interiorul SRI

Fostul colonel din SRI, Daniel Dragomir, a fost invitatul lui Silviu Mănăstire în ediția de duminică a emisiunii „Dosar de Politician”. Acesta a continuat seria de acuzații despre ce se întâmpla în interiorul SRI în perioada în care activa în serviciul secret.

„Prea multă putere, mai ales într-o perioadă precum cea prin care România a trecut după 2005. Trebuie să discutăm cum se poate permite unor oameni să dețină atâta putere și atâtea informații.

Eu am utilizat termenul de SRL Coldea, în momentul în care acea informație sau acea putere se utilizează în sensul respectării Constituției și a legilor și în rezolvarea intereselor națioanele, lucrurile stau într-un sens pozitiv. În momentul în care acea putere și informațiile sunt folosite pentru interes personal atunci ajungem unde suntem azi în 2017.

Referitor la cei care îi sunt datori sau continue în cadrul serviciului să rămână sub o relație cu domnul Coldea, eu aici mă îndoiesc. În ultima perioadă conducerea serviciului a decizii, și pensionarea e o decizie operativă, a luat decizi prin care o parte din managementul serviciului a părăsit serviciul. O primenire necesară, aș spune eu”, a afirmat Daniel Dragomir.

To Top