Socant

Despre păcatul epilării – atenție

Un articol de pe un site care se pretinde o sursă de informații religioase duce o luptă adevărată împotriva femeilor care se epilează. Autorul atrage atenția asupra faptului că epilarea este un păcat pe care femeile nu ar trebui să-l comită, iar pentru a evita complexele ar trebui să-și acopere bine părțile neepilate.

Din păcate astfel de articole iresponsabile și total deplasate pot afecta grav mintea unor copii care ajung să le citească și să fie convinși că exact așa stă situația. Să vedem despre ce este vorba mai jos…

Tratarea unui astfel de subiect pe un site creştin-ortodox ridică imediat în minţile noastre întrebarea: „E păcat să te epilezi?”. Abordarea doar din punct de vedere medical şi din perspectiva moralităţi societăţii în care trăim ne va duce la concluzia că epilarea nu este un păcat, la fel cum nici machiajul, parfumatul sau alte tehnici de înfrumuseţare nu sunt. Totuşi noi, creştinii, prin tot ceea ce facem ne raportăm mai întâi la dreptatea lui Dumnezeu şi abia apoi la ceea ce societate consideră că e moral sau imoral.woman_unite_in_honor_of_their_hairy_legs_640_04
Epilarea, sau îndepărtarea părului de pe diferite zone ale trupului, este strâns legată de felul în care ne îmbrăcăm, îmbrăcăminte care depinde la rândul ei de cultura şi religia în care trăim. Astfel, cu cât hainele au început să dezgolească mai multe părţi ale trupului, cu atât s-a amplificat „problema” părului nedorit expus în public. De aceea astăzi femeile se confruntă cu o problemă pe care mamele şi bunicile lor nu o aveau: epilarea părului de pe picioare, de pe mâini, de sub braţ sau din zonele pubiene.

Indecenţa şi sexualitatea promovată în exces aduce cu sine şi efecte colaterale. Astăzi femeile neepliate, nemachiate şi neparfumate se simt excluse de societate sau trăiesc sentimente de complexitate. Excluderea aceasta este parte reală dar și parte închipuită, şi să vă spun de ce. Mama mea nu se epilează, nu se machează, nu se vopseşte şi nu se parfumează şi totuşi, la vârsta ei de 48 de ani, este o femeie frumoasă şi foarte bine acceptată în familie şi în societate. Dar mai presus de toate nu se simte în niciun fel complexată.  Neepilându-se niciodată, picioarele şi mâinile mamei sunt foarte fine, având cel mult puţin puf (păr alb) aproape insesizabil.hairy-armpit-woman
V-aţi pus vreodată problema că Dumnezeu a creat femeia în mod special în acest fel, ca apariţia părului pe anumite zone s-o îndemne să şi le acopere, pentru a se feri astfel de indecenţă, de stârnirea poftelor bărbaţilor. V-aţi gândit vreodată că trupul femeii ar trebui văzut în totalitate doar de bărbatul ei? Astăzi lucrurile stau altfel, multe femei îşi expun „formele” la vedere tuturor bărbaţilor, ca şi cum ar fi un bun public.

Astfel, cu păr în exces sau fără, pe picoare sau pe mâine, fetele ar trebuie să se îmbrace decent şi doar viitorii lor soţi ar trebuie să vadă acest lucru. Epilarea intră în sfera păcatelor din cauza importanţei excesive acordată trupului, accentuând şi mai mult cercul acest vicios al indecenţei în care trăim cu toţii.

Voi credeți că astfel de sfaturi sunt bune pentru tineri?

Cum să faci o loțiune cu protecție solară la tine acasă? Ieftin, practic și 100% natural

Cea mai ieftină şi eficientă metodă de a îndepărta ţânţarii. Ai încercat-o?

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

To Top