News

DEZVĂLUIRI / SRI a concurat fosta Securitate la spionarea ilegală a populației

Sub pretextul că apără Siguranța națională, SRI a concurat fosta Securitate la spionarea ilegală a populației. Este afirmația șocantă făcută de Ion Cristoiu în „Gândul de miercuri”, de pe blogul său, despre declarațiile fostului colonel SRI, Daniel Dragomir la Romania TV privind anumite abuzuri ale SRI, potrivit B1.

Cristoiu aduce în discuție dezvăluirile privind folosirea mandatelor de Siguranță națională a SRI, potrivit cărora au fost puși sub supraveghere informativă politicieni, oameni de afaceri, jurnaliști și magistrați.

on Cristoiu mai atrage atenția și asupra faptului că din miile de cazuri de supraveghere de siguranță națională, niciunul nu a fost temi pentru o anchetă de terorism, spionaj sau sabotaj și niciunul nu a constituit un temei de proces.

„Dacă România ar fi America și nu Babuinia, dezvăluirile lui Daniel Dragomir, fost șef în Zona Operativă a SRI, unul dintre ofițerii de informații străluciți ai postdecembrismului, ar fi avut în România impactul în America al articolului lui Seymour Hersh din 1974.

(…) Ca și dezvăluirile lui Seymour Hersh, cele ale lui Daniel Dragomir se definesc prin exactitatea informațiilor și a documentelor, dar mai ales prin tema centrală:
Dezvăluirea incredibilelor abuzuri la care se poate deda un Serviciu secret într-o democrație în numele unui pericol național (CIA a folosit pericolul comunist, SRI, pericolul terorist), prin încălcarea drepturilor elementare ale omului stipulate de Constituție.

(…) Eu însă mă voi opri doar la una dintre aceste dezvăluiri poate și pentru că a fost însoțită de date și documente care vorbesc de la sine și care, în consecință, ar trebui să constituie baza de plecare pentru o Comisie parlamentară de anchetă.
Ea, dezvăluirea, se referă la folosirea abuzivă a mandatului de Siguranță națională pentru a putea spiona masiv populația țării. Așa cum arată Daniel Dragomir pe blogul său, între 2009-2013, cu acceptul celor trei judecători de la ÎCCJ, colaboratori și complici ai SRI, au fost puși sub supraveghere informativă politicieni, oameni de afaceri, jurnaliști, magistrați, într-un cuvînt, persoane pe care SRI avea interesul să le spioneze atît pentru a se implica în politică, cît și pentru a se implica în afaceri. Dezvăluind un mandat de siguranță națională, Daniel Dragomir a arătat, în emisiune, că sub pretextul unor suspiciuni de terorism, folosind confuziile din Legile 535/2004 și 51/1991, oameni nevinovați au fost spionați ani în șir, un amestec brutal în viața lor intimă și mai ales o gravă încălcare a legii sub forma abuzului în serviciu din partea clicii de la SRI.

(…) Un bilanț fugar arăta că în fiecare an au fost emise la cererea SRI un număr de 3000 de mandate pe siguranță națională. Te-ai fi așteptat, la un asemenea număr, ca dosarele pe Siguranță națională să sufoce instanțele de judecată și pe procurorii DIICOT.

Ei bine, în afară de glumele de tip Svejk, întruchipate de cazuri precum Teroristul în șlapi, din aceste mii de cazuri de supraveghere pe motiv de siguranță națională nici unul n-a fost temei pentru o anchetă de terorism, de spionaj, de sabotaj, ca să nu mai spunem că nici unul n-a constituit temei de proces.

Prin urmare, în nici unul dintre miile de cazuri de intruziune brutală în viața intimă a persoanei nu se confirmase suspiciunea că ar fi pe cale să comită o infracțiune ținînd de siguranța națională.

De ce mai cerea atunci SRI mandat de interceptare pe Siguranță națională? Răspunsul e simplu: Daniel Dragomir a conturat în emisiune ambițiile de putere ale clicii de la SRI. Manipularea vieții politico-economice presupune în chip necesar informații.În dictatură, informațiile despre cetățeni se obțin ușor. În democrație se obțin mai greu.

Clica de la SRI voia să afle totul despre politicieni, jurnaliști, oameni de afaceri. Pentru asta, potrivit Constituției, era nevoie de un mandat de la judecător. Un mandat de supraveghere tehnică se putea obține de către un procuror DNA sub pretextul luptei împotriva corupției.

(…) Ce ne-a spus Daniel Dragomir luni seara? Că sub pretextul luptei împotriva terorismului și beneficiind de complicitatea Codruței Kovesi – la vremea respectivă procuror general – SRI a desfășurat o vastă acțiune de spionare a populației.

După 2013 la DNA a venit Codruța Kovesi.  Pretextului numit Lupta împotriva terorismului i s-a adăugat pretextul numit Lupta împotriva corupției. Pînă în 2016, cînd CCR a interzis asta, DNA, sub conducerea Codruței Kovesi a ajutat SRI să spioneze populația României oferindu-i SRI mandatele pe Corupție de care avea nevoie.
Sub pretextul unor pericole exagerate dinadins – lupta împotriva terorismului și lupta împotriva corupției – SRI a concurat fosta Securitate la spionarea populației”, scrie jurnalistul în „Gândul de miercuri”.

To Top