News

Dialog aprins între Mihai Tudose și Mircea Badea din cauza DNA

Premierul Mihai Tudose a declarat, luni seara, ca in aceasta saptamana are de gand sa ia niste decizii dure, dar necesare, care ii vor viza pe unii dintre ministrii din Guvern. In plus, a confirmat ca el insusi a luat si ia in calcul demisia din functie.

Prim-ministrul a confirmat, la Antena 3, ca este vorba despre o miniremaniere a Executivului.

Vizati sunt in primul rand cei trei ministri cu probleme penale (Sevil Shhaideh, Rovana Plumb si Viorel Ilie), despre care a precizat ca exista o perceptie negativa la nivelul opiniei publice, dar si mesaje foarte clare de la Comisia Europeana.

„Sunt trei ministri cu probleme penale care creeaza probleme si la nivel de perceptie publica, si la nivel de Comisie Europeana”, a spus premierul Tudose. Intrebat daca i s-a sugerat din partea CE ca este o problema prezenta in Guvern a celor trei ministri cu probleme penale, Tudose a raspuns: „Cand cineva spune clar un lucru nu este sugestie”.

In plus, Tudose a adaugat ca exista cel putin alti doi ministri care ar putea fi inlocuiti: „Sunt cel putin inca doi ministri pe care am sa-i rog sa paraseasca Guvernul.”

Despre acesti doi ministri a refuzat sa dea amanunte: „O sa imi asum propunerile si o sa supun votului coalitiei”.

Potrivit unor surse citate de Mediafax, ministrul Transporturilor si cel pentru IMM-uri, Razvan Cuc, respectiv Ilan Laufer, sunt cei doi membri ai Guvernului cu probleme de imagine la care s-a referit Mihai Tudose ca vor fi remaniati in aceasta saptamana. „Lui Ilan Laufer i se reproseaza inactivitatea guvernamentala”, au precizat sursele, iar premierul si-a exprimat in mai multe randuri nemultumirea cu privire la activitatea lui Razvan Cuc.

UPDATE La finalul emisiunii, premierul a fost luat la rost de Mircea Badea, cu referire la ministrii cu probleme penale, despre care Tudose spusese ca creeaza probleme de imagine Cabinetului.

„Nu stiu cum e la Bruxelles (referire la mesajele Comisiei Europene – n.red.), dar in Romania, justitia e facuta de judecatori si nu de procurori. Dar, conform lucrurilor pe care dumneavoastra le enumerati, inseamna ca orice procuror poate face discretionar remaniere in Guvern, fara niciun fel de raspundere atunci cand acuzele se dovedesc false, asa cum au fost si in cazul lui Victor Ponta pe care au vrut sa-l remanieze. Deci orice procuror poate face discretionar remaniere in Guvern?”, a spus Badea.
„Exista prezumtia de nevinovatie, dar e clar ca acei ministri au o problema. E posibil ca aceste probleme sa afecteze si imaginea Guvernului si atunci se impune remanierea lor (…) Nu orice procuror poate face remaniere”, a fost replica lui Tudose.

Badea insa insista: „Atunci numai cei ai doamnei Kovesi?!”.

Iar premierul raspunde: „Eu nu cred ca cineva ar fi atat de determinat sa faca niste dosare pe banda rulanta unor nevinovati ca sa remanieze Guvernul. Nu se joaca nimeni cu asa ceva. Chiar daca mai exista derapaje, am incredere ca lucrurile nu se pot duce in halul asta„.

To Top