Externe

Dodon: Am semnat decretul privind retragerea cetăţeniei Republicii Moldova domnului Traian Băsescu

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a anunțat că semnat decretul privind retragerea cetăţeniei Republicii Moldova domnului Traian Băsescu. Mesajul acestuia:

”Astazi a avut loc sedinta Comisiei pentru problemele cetăţeniei şi acordării de azil politic de pe lîngă Preşedintele Republicii Moldova. Au fost examinate detaliat conditiiile legale de acordare a cetateniei dlui Basescu.

Anterior, in calitate de deputat al Parlamentului Republicii Moldova, am spus că cetăţenia i-a fost acordată dlui Băsescu in mod ilegal. Traian Băsescu a îndemnat în repetate rînduri la lichidarea statalitatii Republicii Moldova prin anexare la România. Încă din perioada aflării sale în exerciţiul funcţiei de preşedinte al României, acesta a refuzat să recunoască statalitatea moldoveneasca şi existenţa poporului moldovenesc.

Toate cele menționate vin în gravă contradicție cu prevederile legii supreme – Constituția Republicii Moldova. Mai mult decît atît, în cadrul procedurii de acordare a cetăţeniei RM lui Băsescu, au fost ignorate numeroase avize din partea mai multor instituţii, inclusiv faptul existentei urmamririi penale.

Prin retragerea cetăţeniei Republicii Moldova domnului Traian Băsescu, voi repara încălcarea legii, comisă de fostul preşedinte. Respectul față de Republica Moldova, față de poporul nostru, față de istoria noastră de secole, față de suveranitatea și independența noastră va fi în continuare o preocupare de bază pe parcursul mandatului oferit de popor. Și oricine atentează la aceste valori și realități va avea de suportat consecințele care se impun conform legii”, a precizat Igor Dodon.

Fostul președinte român, Traian Băsescu a reacționat la decretul semnat de Igor Dodon, privind retragerea cetățeniei sale.

Băsescu suține că consideră că decizia lui Dodon, de a-i retrage cetăţenia, este bazată în mare parte pe frică întrucât noul preşedinte al RM este speriat de faptul că ţara la cârma căreia se află se îndreaptă spre Uniunea Europeană, a declarat acesta pentru Jurnal TV.

„Este viziunea dintre doi politicieni de care unul e speriat de moarte, adică Igor Dodon. E speriat de faptul că RM ar merge spre vest, spre UE, ar merge spre NATO, de aceea şi l-a demis pe Şalaru. Dodon vrea o ţară care o să continue să facă ghetele Moscovei, Dodon uită că sute de mii de cetăţeni ai RM au fost deportaţi de Moscova în Siberia, Dodon uită istoria ţării în fruntea căreia prin voia electoratului se află. Dacă îşi imaginează că prin acest act mă face să fiu mai puţin unionist sau că m-a descurajat se înşeală teribil. Asta îmi arată cât de tare se tem pro-moscoviţii de eventuala libertate a cetăţenilor RM şi orientare alor către vest”, a spus Traian Băsescu.

De asemenea, politicianul a precizat că va continua să susţină Republica Moldova în drumul său către UE.

„Dodon nu înţelege că a retrage cetăţenia unui cetăţean al ţării sale este un lucru grav şi care trebuie şi justificat. Voi continua să susţin că drumul RM este către  Uniunea Europeană”, a mai precizat Traian Băsescu.

Ne puteti sustine cauza doar distribuind articolele noastre pe retelele sociale. Va multumim!
To Top

Distribuiti

Daca ti-a placut acest articol, da-i share , pentru ca si prietenii tai sa citeasca

Shares