News

DOLIU la Cotroceni, Iohannis speriat de MOARTE

Curtea de la Strassbourg a decis că motivarea unei hotărâri judecătoreşti semnată de alţi judecători decât cei care au emis-o face ca sentinţa să fie lovită de nulitate, potrivit criterii.ro. În aceste condiţii, Liviu Dragea nu mai e PENAL.

Pentru cei care se mai îndoiesc, ori chiar nu știu despre ce este vorba în ecuație, vom spune câteva adevăruri. Marea problemă a lui Iohannis, a Codruței Kovesi, ba chiar a unor ambasade este că Liviu Dragnea va candida la prezidențialele din 2019. Cu o condamnare și încă una de coadă, cu un program de guvernare obstrucționat din toate părțile, Dragnea ar fi blocat la mantinelă.

Ce se fac însă comilitonii dacă, după cum se vede, Liviu Dragnea nu mai e penal și programul de guvernare dă semne că se strecoară printre toate capcanele ? Se lucrează de zor la alte dosare pentru liderul PSD, dar e secetă de fapte penale concrete și există riscul ca instanțele să le bușească, mai ales că se observă refluxul câmpului tactic.

Cu o creștere economică de 5,2 % care pare a fi de atins, cu o lege a salarizării unitare sustenabilă, cu câteva programe PNDL, cu o absorbție bună, cu încadrarea în deficit etc., Dragnea poate ateriza la punct fix în 2019.

Ceea ce acum pare ceva cam fistichiu, poate deveni o șansă uriașă pentru PSD și liderul său. Cel puțin acestea sunt planurile în prezent, iar decizia CEDO suflă vând în pânzele lui Dragnea.

To Top