News

Dragnea a votat alături de Opoziție moțiunea pentru demiterea ministrului Sănătății. Greșeală sau semnal?

Liderul social-democraţilor, Liviu Dragnea, a afirmat miercuri că a votat din greșeală pentru susținerea moțiunii „PSD dăunează grav sănătăţii”.

Camera Deputaţilor a respins moţiunea simplă intitulată „PSD dăunează grav sănătăţii”, iniţiată de PNL, USR şi PMP.

S-au înregistrat 97 de voturi pentru, 149 împotrivă şi 19 abţineri. Moţiunea a fost dezbătută marţi în plenul Camerei Deputaţilor.

Semnatarii moţiunii îi solicită premierului Mihai Tudose să îl demită pe ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, având în vedere „criza vaccinurilor”, „birocraţia care sufocă România şi ia din banii pacienţilor”, nefinalizarea construcţiei de spitale, „farsa salariilor ca afară”.

În urmă cu puțin timp, după ce moțiunea simplă a fost respinsă, Florian Bodog a declarat în fața oamenilor că legea salarizării nu va afecta sporurile salariaților din Sănătate.

„Există două variante de regulament de sporuri care sunt în lucru, aceste regulamente au fost discutate cu reprezentatii dumneavoastra. Dar vă asigur că nu veți avea de suferit ca urmare a aplicării legii salarizarii. Vreau să vă asigur că Ministerul Sănătății sunt partenerii dumneavoastră”.

To Top