News

Dragnea: Dacă îmi era frică de pușcărie, nu vorbeam cum am vorbit de Cioloș

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat că se aştepta să i se mai facă un dosar penal atâta timp cât a condus alegerile locale, dar a preferat să lupte pentru partid.

”Mă așteptam, dacă rămân la alegerile locale, să se mai facă un dosar penal. Nu mi-e frică de pușcărie. Cred în nevinovăția mea. Dacă îmi era frică de pușcărie, nu vorbeam cum am vorbit de Cioloș. (…) Așa cum și dvs auziți, și eu aud că vor să mă bage în pușcărie”, a spus Liviu Dragnea, la Antena 3.

Liviu Dragnea, a fost condamnat în aprilie definitiv, la doi ani de închisoare cu suspendare de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei în dosarul”Referendumul”.

Procurorii au susținut că Liviu Dragnea, cu ocazia organizării şi desfăşurării referendumului din 29 iulie 2012, a uzat de influenţa şi autoritatea sa în partid în scopul obţinerii unor foloase nepatrimoniale de natură electorală, necuvenite, pentru alianţa politică din care făcea parte formaţiunea pe care o reprezenta, şi anume îndeplinirea cvorumului de participare cu ajutorul voturilor obţinute în alte condiţii decât cele legale.

În cadrul dezbaterilor din sala de judecată, Liviu Dragnea şi-a declarat din nou nevinovăţia şi a solicitat magistraţilor să fie achitat.

„Vă rog să nu luaţi în seamă caracterizarea care mi-a fost făcută de către DNA. Nu asta e atitudinea mea faţă de oameni. Mărturie stă cariera mea. În ceea ce priveşte îndemnul oamenilor de a venit la vot, aceasta este o obligaţie legală a partidelor şi este important pentru democraţie.

Peste tot în lume, partidele îndeamnă lumea să vină la vot. Nu cred că astfel de fapte pot fi condamnate. Cât despre foloasele necuvenite, la referendum a fost o confruntare dură între preşedinte şi popor. Oamenii au mers să hotărască dacă preşedintele rămâne sau nu în funcţie. Nu am încălcat nicio prevedere legală. Nici măcar nu am avut intenţia şi nici nu am îndemnat pe alţii. Vă solicit achitarea”, a spus atunci Liviu Dragnea.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

To Top