News

Dragnea, despre funcția de premier: Sunt onorat de propunere

Liviu Dragnea a afirmat că nu va cădea în capcana unora sau altora de a nominaliza un premier care să fie distrus până la alegerile parlamentare, afirmând că obiectivul PSD este să formeze o majoritate parlamentară cu ALDE după alegerile din toamnă. Cu toate acestea, liderul PSD a spus că este onorat de propunere.

„În legătură cu posibilitatea ca eu să fi premier, sunt onorat de propunerea sau gândurile unora sau altora, numai că PSD va face această propunere după alegerile parlmentare. Nu avem alegeri de prim-ministru, nici nu cad în capcana întinsă de unii sau de alţii de a nominaliza un prim-ministru care să fie distrus până la alegerile parlamentare”, a declarat Liviu Dragnea, cu privire la posibilitatea de a fi premier după alegeri.

Liviu Dragnea a afirmat că obiectivul social-democraţilor este de a avea un program de guvernare „sănătos, românesc, naţional” care să le permită, ca împreună cu ALDE, să formeze o majoritate parlamentară şi să-i facă preşedintelui Klaus Iohannis o propunere pentru funcţia de premier, după alegerile parlamentare.

Liderul PSD a afirmat că nu a avut o discuţie cu Victor Ponta pe tema viitorului premier, dar a susţinut că nu îşi va schimba niciodată atitudinea faţă de acesta

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

To Top