News

Dragnea, despre o posibilă moțiune împotriva propriului Guvern

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat marţi că nu se pune problema unei moţiuni de cenzură împotriva Cabinetului Mihai Tudose şi speră să nu se ajungă la o criză guvernamentală. Liderii PSD se reunesc la această oră în şedinţă, urmând ca joi să aibă loc Comitetul Executiv.

Social-democraţii se reunesc marţi, la ora 13.30, la sediul PSD, într-o şedinţă informală, pentru a discuta situaţia creată după declaraţiile premierului Mihai Tudose privind remanierea care va viza mai mulţi miniştri cu probleme de percepţie la nivelul opiniei publice şi al CE.

Și liderii ALDE s-au întrunit, marţi, într-o şedinţă, în contextul în care premierul Mihai Tudose a anunţat, luni seara, că urmează o remaniere, printre cei vizaţi fiind şi Viorel Ilie, ministru pentru Relaţia cu Parlamentul.

Potrivit unor surse din interiorul ALDE, liderii partidului nu vor accepta remanierea lui Viorel Ilie, vicepreşedinte ALDE şi ministru pentru Relaţia cu Parlamentul, ameninţând chiar cu retragerea sprijinului parlamentar pentru Executivul condus de Mihai Tudose.

”Dacă Mihai Tudose îl dă afară pe Viorel Ilie, înseamnă că vrea să rupă coaliţia de guvernare, aşa că Gavrilescu demisionează instant şi ieşim de la guvernare. Înseamnă că îşi permit să piardă votul nostru”, au mai precizat sursele.

Şedinţa se desfăşoară în biroul lui Călin Popescu Tăriceanu de la Senat. Printre cei absenţi se numără vicepremierul Graţiela Gavrilescu şi ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul, Viorel Ilie.

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, este plecat în Cehia, urmând să se întoarcă în ţară miercuri seara.

Premierul Mihai Tudose a declarat, luni seara, la Antena 3, că a invocat posibilitatea de a demisiona de la conducerea Guvernului, într-un cerc restrâns, de numai câteva persoane, Tudose precizând, totodată, că relaţia nu Dragnea nu este ”într-un moment fericit”.

To Top