News

Dragnea nu se dezice de Oprea: Un om de onoare care a generat stabilitate

Un om de onoare, un bun partener și un om pe care te poți baza. Aceasta este descrierea lui Gabriel Oprea făcută de liderul PSD, Liviu Dragnea. Invitat la un post de televiziune, Dragnea a spus că regretă plecarea acestuia din UNPR pentru că a fost întotdeauna un om de cuvânt, care a generat stabilitate în orice relație de colaborare și parteneriat.

Președintele fondator al Uniunii Naționale pentru Progresul României, Gabriel Oprea, a anunțat vineri că se retrage din UNPR și va activa ca senator independent, iar la finalul mandatului de parlamentar va ieși din politică. „Am avut o discuție cu Gabriel Oprea cred cu 10 — 12 zile în urmă, la care era și dl Steriu. Și dl Oprea a spus foarte clar de atunci că, dacă UNPR se duce către PNL, el nu poate urma calea asta, el rămâne un om de stânga și un om de onoare. Dl Oprea, cu bunele și relele lui, (…) totdeauna a fost om de cuvânt și un om care a generat stabilitate în orice relație de colaborare și parteneriat, un om pe care ne-am bizuit. Mie îmi pare rău că s-a ajuns în situația asta, dar relația mea cu el rămâne aceeași”, a precizat Dragnea la Antena 3.

În ceea ce privește relația cu UNPR, Dragnea a arătat că nu-și permite să dea avertismente și nici ultimatumuri, dar PSD a rămas surprins față de gestul liderului Uniunii, Valeriu Steriu, de a merge imediat după locale către PNL.

„Noi nu stăm degeaba. După alegerile locale la noi nu s-a desfăcut șampania, toți colegii și-au frecat mâinile și s-au apucat de treabă, pentru că nu ai o victorie atunci când ai câștigat alegerile, ci când finalizezi proiectele promise în campanie. În ceea ce privește relația cu UNPR, noi rămânem deschiși în continuare. (…)

Suntem surprinși de gestul dlui Steriu de a merge la PNL imediat după alegerile locale. Sincer, când am văzut că a apărut informația în presă, credeam că nu e adevărat”, a menționat Dragnea.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

To Top