News

Dumnezeule! Cât a putut să-l „perie” Dragnea pe Iohannis. Mai rar. Declarația de vis

Liderul acelui partid pe care președintele l-a pocnit de câte ori a vrut face declaratii halucinante. Mai exact, președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, l-a asigurat vineri pe șeful statului, Klaus Iohannis, că nu se întâmplă nimic în țară cât timp se află în vizită în SUA și i-a transmis succes. Prin declarația de mai jos Dragnea dovedește din nou cât de mult poate să-l perie pe Klaus Iohannis.

„În primul rând, îi transmit succes în SUA președintelui Iohannis, pentru că este important ca președintele României să aibă o vizită de succes în America, este important pentru țară. Dincolo de divergențele trecute dintre noi doi, dincolo de faptul că suntem adversari politici, România este țara noastră comună și este important să aibă o vizită de succes. De asemenea, îl asigur și direct și public că nu se întâmplă nimic în țară atât timp cât este în SUA”, a declarat Dragnea, la Palatul Parlamentului. De aici lipsea doar să-i spună președintelui că va avea grijă de nevastă și de cei apropiați cât este plecat.

El a adăugat că nu știe dacă este nevoie ca Iohannis să vină în Parlament după deplasarea în SUA.

„Nu știu dacă este nevoie să vină în Parlament președintele după această vizită, dar cred că va face publice concluziile discuțiilor și, eventual, o întâlnire cu liderii politici din țară, dacă acolo s-a stabilit ceva important. Dacă președintele își va lua niște angajamente, e bine să știm și noi, pentru că noi va trebui să le punem în practică”, a menționat Dragnea. Păcat că nu l-a cerut și de nevastă! Porumbeii albi să zboare.

To Top