News

După ”palma haiducească” aplicată lui Goțiu, Palada îl ”pocnește” și pe Iohannis

Sociolog Mirel Palada, fost purtător de cuvânt al guvernului Ponta, nu a publicat nimic pe Facebook mai multe zile la rând după celebrul incident din studioul B1. Susținerea de care s-a bucurat din partea unor personalități din presă și politică, dar mai ales din partea „prietenilor” de pe Facebook, l-au făcut pe fondatorul Sociopol să revină în forță. revenirea s-a petrecut noaptea trecută, iar prima „victimă” este însuși președintele Iohannis, potrivit Sputnik.

„Johannis a zvârlit din nou cu paltonul pe mașină și le-a zis ucrainienilor că nu mai merge la ei, din cauza legii educației pe care aceștia au promulgat-o, care afectează puternic drepturile minorităților naționale din Ucraina, y compris cele ale minorității romanești, cea care ar trebui să ne intereseze pe toți”, a scris Palada referindu-se la binecunocuta modificare legislativă a legii educației din Ucraina.

Mirel Palada critică modul în care președintele Iohannis a abordat această problemă gravă, sociologul având, în acest caz, același punct de vedere cu Traian Băsescu și unii lideri ai PSD.

„La asta se rezumă diplomația Presedinției României: să se supere și să-și ia jucăriile. Nici un rezultat. Doar tzâfna”, a comentat în stilul său acid Palada.

Dimpotrivă, cunoscutul sociolog manifestă toată admirația pentru felul în care Budapesta a abordat problema — minoritatea maghiară din Ucraina fiind în aceeași situație cu cea română.

Ungurii, pe partea cealaltă, au făcut ce au făcut și cu România recent, în privința Liceului Catolic din Târgu Mureș”, scrie Palada. „Au folosit pârghiile diplomatice avute la îndemână. Au zis că se vor opune oricăror încercări ale Ucrainei de a intra în Uniunea Europeană. Imediat, Ucraina a spus: stați așa, să ne asezăm la masă, să negociem”.

Concluzia lui palada este că „Așa se face diplomație. Folosind pârghiile la dispoziție și țintind rezultate favorabile, nu dând cu paltonul de mașina și supărându-te ca un adolescent”. Desigur, chiar dacă reprezintă o abordare simplistă, reducționistă — sau politizată?— este un punct de vedere…

„Vă place să vă luați țara înapoi? Ce-o să v-o mai tot luați…”, a încheiat Mirel Palada postarea de pe Facebook, în stilul care l-a consacrat pe rețeaua de socializare.

To Top