News

Explicatia pentru care intalnirea Trump – Iohannis NU are importanta

Preşedintele Klaus Iohannis pleacă, astăzi, în Statele Unite ale Americii, unde va efectua o vizită de lucru, nivelul de protocol fiind cel mai neînsemnat din punct de vedere al clasificărilor diplomatice, şeful statului având programată şi o întrevedere oficială cu preşedintele SUA, Donald Trump.

Spre deosebire de vizitele de stat sau de cele oficiale, vizitele de lucru sunt scurte şi presupun un protocol redus. În aceste cazuri, şeful statului nu este aşteptat la aeroport de omologul său şi nu are o primire cu onoruri la reşedinţa acestuia, iar programul se axează pe convorbiri bilaterale.

Vizitele oficial, care vizează şefii de guverne, presupun, pe lângă convorbiri, organizarea unor dineuri oficiale. De asemenea, oaspeţii pot susţine discursuri în parlament.

Pe scară diplomatică, vizitele de stat sunt cele mai importante, iar oaspeţii beneficiază de cele mai înalte onoruri. La sosire, sunt întâmpinaţi de şeful statului gazdă sau de un reprezentant al acestuia, se intonează imnurile şi se trece în revistă garda de onoare. La primire participă responsabili ai administraţiei şi ambasadorii. În unele ţări, primirile în cadrul vizitelor de stat se desfăşoară la palatul prezidenţial.

Până acum niciun preşedinte român nu a efectuat o vizită de stat în SUA.

Preşedintele Klaus Iohannis a mai efectuat două vizite în Statele Unite ale Americii, ambele de lucru. Prima a fost în 2015, când a avut o întrevedere cu Joe Biden, la Casa Albă, iar cea de a doua în 2016, când a vizitat Muzeul Memorial al Holocaustului din Washington şi a avut o întrevedere cu vicepreşedintele Consiliului, Allan Holt, directorul Sara Bloomfield, directorul centrului pentru studii avansate, Paul Shapiro, şi directorul pentru cercetări arhivistice internaţionale, Radu Ioanid.

To Top