Celebritati

Filmul „The Revenant” rupe premiile BAFTA în două

Filmul „The Revenant” a fost marele câștigător al serii premiilor Academiei Britanice de Film (British Academy of Film and Television Arts — BAFTA), obținând, pe lângă premiul pentru cel mai bun film, încă patru premii printre care cel pentru cel mai bun actor, câștigat de Leonardo DiCaprio și cel pentru regie, primit de Alejandro G. Inarritu. 36190303revenant-1280a-1449188082920Filmul spune povestea unui colonist american pe nume Hugh Glass aflat într-o expediție pentru transportul unor blănuri, la începutul secolului XIX. Producția „The Revenant”, în regia lui Alejandro Gonzalez Inarritu îi are pe Leonardo DiCaprio și Tom Hardy în rolurile principale.

Ceremonia BAFTA 2016, desfăşurată la Royal Opera House din Londra, a fost găzduită de Stephen Fry, iar printre celebrităţile care au urcat pe scena galei, pentru a înmâna trofee, s-au numărat Tom Cruise, Idris Elba şi Cuba Gooding Jr.

În cadrul galei BAFTA 2016, filmul SF „Mad Max: Drumul furiei/ Mad Max: Fury Road” a primit patru premii: pentru cel mai bun machiaj şi coafuri, pentru cel mai bun montaj, pentru cele mai bune costume şi pentru cea mai bună scenografie.

Premiul pentru cea mai bună actriţă a revenit artistei Brie Larson, pentru interpretarea sa din pelicula „Room”, în timp ce trofeele pentru roluri secundare au fost primite de Mark Rylance, pentru „Bridge of Spies”, şi de Kate Winslet, pentru lungmetrajul „Steve Jobs”.

„Wild Tales”, de Damian Szifron, a primit premiul pentru cel mai bun film străin, „Amy”, de Asif Kapadia şi James Gay-Rees, a primit trofeul pentru cel mai bun documentar, iar cel mai bun film de animaţie a fost desemnat „Inside Out”, de Pete Docter.

Tom McCarthy şi Josh Singer au primit premiul pentru cel mai bun scenariu original, pentru „Spotlight”, în timp ce Adam McKay şi Charles Randolph au primit distincţia pentru cel mai bun scenariu adaptat, pentru „The Big Short”.

Premiul pentru cele mai bune efecte speciale a fost acordat filmului „Star Wars: The Force Awakens”.

Totodată, în cadrul galei BAFTA 2016, legendarul actor Sidney Poitier a fost recompensat cu BFI Fellowship, cea mai înaltă distincţie decernată de Academia britanică de artă cinematografică şi televiziune. Întrucât starea de sănătate nu i-a permis să fie prezent la gală, Sidney Poitier a mulţumit pentru acest trofeu prin intermediul unui clip video care a fost proiectat în timpul ceremoniei.

Acest premiu anual reprezintă cea mai înaltă distincţie onorifică acordată de reprezentanţii BAFTA, în semn de recunoaştere a unei contribuţii excepţionale aduse industriei de film, televiziune şi jocuri video din Marea Britanie.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

To Top